Gabriel Dan Chiriac, manager de turism din Baia de Fier, și-a respectat și în acest an tradiția de a face baie în apă rece, indiferent de temperaturile de afară. La finalul săptămânii, acesta a intrat în râul Olteț, printre sloiuri de gheață, sfidând gerul puternic.
Chiriac, în vârstă de 66 de ani, este cunoscut în Gorj pentru stilul său de viață activ și pentru provocările sportive pe care le asumă constant. Imaginile surprinse în timpul băii arată condiții extreme, cu apă aproape înghețată și temperaturi sub zero grade.
„Un ianuarie ’26 între ceață și gheață”, a transmis acesta în dreptul fotografiilor publicate, continuând astfel tradiția începută în urmă cu mai mulți ani.

