spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateUniversitatea "Constantin Brâncuşi", evaluată de experţii ARACIS

    Universitatea „Constantin Brâncuşi”, evaluată de experţii ARACIS

    Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este evaluată, începând de marţi, de o echipă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, formată din 14 membri. Activităţile de evaluare a universităţii târgujiene se vor încheia astăzi, o parte din concluzii fiind expuse vineri.

    Echipa ARACIS este formată din cadre universitare şi studenţi atât din ţară, cât şi din străinătate. În cadrul acţiunilor de evaluare sunt avute în vedere programele de studii, vizite în spaţiile Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, dar şi discuţii cu studenţii şi reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Această vizită vine ca urmare a participării Universităţii „Constantin Brâncuşi” în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de monitorizare de îmbunătăţire continuă şi evaluare a calităţii învăţământului superior deschis şi la distanţă”. „Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este evaluată, în această perioadă, de o echipă de experţi ai Agenţiei Române pentru Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Conform programului de lucru stabilit în februarie 2014, comisia a sosit la universitate, pe 4 martie, pe parcursul a trei zile desfăşurându-se efectiv activităţi de evaluare a UCB Târgu-Jiu. Programul cuprinde întâlniri cu conducerea universităţii, vizite în spaţiile de învăţământ ale universităţii, întâlniri cu studenţii şi absolvenţi ai universităţii, activităţi de evaluare a programelor de studii şi a aspectelor instituţionale. Echipa ARACIS este formată din 14 cadre universitare şi studenţi de la Universitatea Sorbonne din Franţa, Universitatea „Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Universitatea de Vest din Timişoara”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, Andreea Văduva. O parte din concluziile activităţilor de evaluare desfăşurate de echipa ARACIS vor fi prezentate vineri, iar raportul final al comisiei, peste aproximativ două luni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: