spot_img
Altele
    AcasăActualitateVacanţe pregătite din vreme

    Vacanţe pregătite din vreme

    Gorjenii se pregătesc din timp pentru concedii. O dovedesc cele peste 200 de familii care deja au rezervat locuri pe litoralul românesc sau la munte. Cum pachetele pregătite de agenţiile de turism conţin şi reduceri, sejurul se anunţă a fi unul ideal. La mare căutare sunt şi staţiunile balneare, Băile Olăneşti numărându-se printre preferinţe.

    La îndemâna turiştilor dornici de mare şi soare se află înscrierile timpurii pentru litoralul românesc. Atracţia creşte o dată cu reducerile de preţ făcute de operatorii de turism, dacă rezervarea este achitată, până la cel târziu 30 aprilie. 200 de familii au plătit deja mai puţini bani la rezervarea biletului. „La mare căutare sunt programele gen « Înscrieri timpurii »prin prisma beneficiilor incluse în pachete. Drept dovadă, numărul mare de familii care au preferat să facă rezervare şi să plătească mai puţin cu 5 până la 20 la sută din preţul unui bilet. Astfel, o familie economiseşte până la 120 de lei la un sejur de şapte nopţi, întruna din staţiunile de pe litoralul românesc, pentru că în loc de 500 de lei, de persoană, plăteşte 440 de lei. Condiţia este ca rezervarea să fie achitată până la 31 martie sau 30 aprilie, după cum au prelungit unele locaţii”, a precizat Laura Dragu, agent turism Târgu-Jiu. „Consider că este mult mai practic şi avanatjos să facem rezervare din vreme, dacă avem şi reducere. Banii economisiţi se valorifică la cheltuiala cu benzina. În plus, ce avem de pierdut? Oferta este variată de la mic dejun sau demipensiune, pe lângă o cazare preferenţială, cu panoramă sau balcon, după gusturi şi posibilităţi, iar perioada este la alegere pe perioada verii”, a subliniat un tânăr care se arăta interesat de programul „Înscrieri timpurii”

    Şi alternativa atrage gorjenii

    Turiştii pot opta şi pentru staţiuni balneare, prin programele „Decada Balneară” sau „O săptămână de refacere” care pregătesc de asemenea reduceri. „Merg bine şi programele sociale, în general, iar în această perioadă am vândut deja la 30 de familii bilete pentru staţiuni balneare, spre bucuria prestatorilor care lasă din preţ şi au unităţile încet-încet pline.Cele mai multe bilete au fost vândute pentru staţiunile Govora, Olăneşti, Herculane, iar solicitările vin din partea gorjenilor care au mai beneficiat de astfel de programe şi cunosc avantajele”, a precizat Laura Dragu, agent turism Târgu-Jiu. La polul opus se află oferta pregătită de Paşte. Operatorii de turism spun că „au pregătit pachete şi pentru Sărbătorile Pascale, dar acestea nu sunt căutate şi nu se vând”. Una din explicaţii pentru interesul scăzut este pusă pe seama preferinţei gorjenilor de a petrece Sfintele Paşti acasă, alături de familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: