spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăActualitateVânătorii gorjeni pun ţinta pe vulpile turbate

    Vânătorii gorjeni pun ţinta pe vulpile turbate

    Atenţie la animalele sălbatice care apar în apropierea gospodăriilor pentru că aţi putea avea parte de momente neplăcute. Şi asta pentru că vulpile ce ajung prin ogrăzile oamenilor pot fi turbate, boală care o răspândesc fără oprelişte. Ultimele cazuri de vulpi infectate cu rabie au fost confirmate, în aceste zile, de către medicii veterinari, care au efectuat analize de laborator la două animale împuşcate la partidele de vânătoare.

    Unul dintre vânătorii care a împuşcat o vulpe turbată este chiar directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Gorj, Nicolae Tonca. Acesta a participat la o acţiune de vânătoare pe fondul de vânătoare Stoina, unde i-a ieşit în cale o cumătră. Nu a ratat-o şi imediat după ce a vânat-o a luat legătura cu medicii veterinari, care au supus-o analizei de laborator. Rezultatele nu au fost tocmai plăcute, pentru că medicii au confirmat focarul de rabie. Acesta nu este singurul caz. În aceiaşi zi, o altă vulpe vânată a fost analizată, iar turbarea a fost confirmată din nou. „Chiar eu am împuşcat o vulpe la partida de vânătoare la care am participat zilele trecute. Am luat legătura cu Direcţia Sanitar – Veterinară şi cadavrul a fost trimis la analize. Ulterior rezultatele au arătat că vulpea avea rabie. La o altă partidă de vânătoare a mai fost împuşcată o altă vulpe, pentru care analizele au arătat din nou că avea rabie. Noi organizăm vânători şi vulpile împuşcate le trimitem la analize“ a declarat directorul Nicolae Tonca. Vânătoarea de vulpi continuă şi în perioada următoare, luna propice fiind ianuarie, când vulpile se vor afla în permanenţă în ţinta vânătorilor gorjeni. Medicii veterinari din zonele în care au fost semnalate cazuri de rabie au instituit măsuri specifice pentru împiedicarea transmiterii bolii şi asanarea focarelor. Au fost notificate primăriile din preajma focarelor întâlnite de curând în zona localităţilor Licurici, Cruşeţ şi Stoina, astfel încât localnicii să prevină riscul extinderii focarelor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: