spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi ce va face Victor Ponta la Târgu-Jiu!

    Vezi ce va face Victor Ponta la Târgu-Jiu!

    Așa cum se anunțase anterior, la Târgu-Jiu, la deschiderea anului școlar va sosi chiar premierul României Victor Ponta. Guvernul a publicat pe site agenda premierului României, care anunță faptul că la ora 09:30 primul-ministru va participa la deschiderea anului Şcolar la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Alături de Victor Ponta se va afla și gorjeanul Mihnea Costoiu, Ministrul Cercetării Ştiinţifice şi Dezvoltării Tehnologice. Preocupat de un act educațional de calitate, tot astăzi premierul va vizita, începând cu ora 10:00 Școala Generală „Constantin Săvoiu” din municipiu. În prezența prim-ministrului Victor Ponta autoritățile vor inaugura și un nou laborator în cadrul unuia dintre cele mai bune colegii din municipiu, Colegiul „Tudor Vladimirescu”. Premierul va mai bifa un eveniment important din municipiu. Beneficiarii locuințelor ANL vor avea ocazia să-și primească cheile chiar de la Victor Ponta, pentru că acesta se va afla chiar în cartierul Narciselor începând cu ora 11:45. Agenda premierului este foarte încărcată, așa că reprezentanții Guvernului anunță că Ponta nu va sta prea mult prin Gorj. Va pleca imediat pentru a participa începând cu ora 21:30 la o emisiune difuzată la TVR. A devenit deja o tradiţie ca Victor Ponta să dea startul unui nou an şcolar aici în Gorj, astfel că nici anul acesta nu face rabat de la această regulă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: