spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateViața la tară, tot mai grea

    Viața la tară, tot mai grea

    Muncă agricolă va deveni istorie. Tot mai mulți primari din Gorj susțin că cetățenii nu vor mai muncii pământurile din cauza prețurilor mari la îngrășământ. Însă, până în vară, oamenii vor avea de achitat facturile la utilități care au crescut simțitor.

    Și viața la tară a devenit un lux de când prețurile au explodat. În comuna Negomir primarul susține că cetățenii simt la buzunar fiecare leu cheltuit în plus pe alimente și utilități. „Oamenii se mai limitează când vine vorba să facă cheltuieli. Deși s-a plafonat prețul la energie, oamenii au simțit prețurile la energie în momentul în care le-au venit facturile. În plus, au crescut prețurile foarte mult la pâine, ulei, zahăr, la toate alimentele de bază. Cea mai mare problemă pe care o avem este pe parte agricolă. Sacul de azotat a ajuns să coste 250 de lei, de la 70 de lei, cât era în 2021. Foarte mulți cetățeni nu vor mai munci terenurile”, a declarat primarul comunei Negomir, Tudor Oiță, la un post de radio local.

    Afaceri pe butuci

    Primarul susține că prețurile mari la utilități dau deja bătăi de cap micilor comercianți din comună. Magazinele cu alimente riscă să pună lacătul pe ușă. „Chiar dacă noi nu avem mari comercianți, ci doar unii mai mici, și aceștia sunt foarte afectați de prețurile mari la energie. Mi-au povestit că nu-și mai permit să țină lăzile frigorifice în priză, pentru că le-au venit facturi de 3-4000 și chiar 5.000 de lei. Consumă energie pentru că țin încontinuu lăzile frigorifice în priză, pentru că au băuturile pe care le țin la rece. Îmi spuneau că nu știu unde se va ajunge cu aceste prețuri mari la energie, pentru că și puterea de cumpărare a scăzut”, a mai transmis Oiță.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: