spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitate(VIDEO) Salvamontiștii gorjeni au detectat un posibil cadavru în Argeș, căutând corpul...

    (VIDEO) Salvamontiștii gorjeni au detectat un posibil cadavru în Argeș, căutând corpul a cărui mână a fost găsită pe marginea unui drum

    Salvamontiștii gorjeni vor continua marți, 12 decembrie, să caute cadavrul bărbatului a cărui mână a fost găsită pe marginea unui drum din zona localităţii Dragoslavele, din județul Argeș.

    Salvatorii au fost solicitați să participe la căutări de către anchetatorii din Argeș, după ce o mână umană care prezenta mușcături, cel mai probabil, de la câini, a fost găsită pe marginea unui drum, iar acum se încearcă găsirea cadavrului.

    Luni, 11 decembrie, în prima zi de căutări, detectorul subacvatic de persoane, care funcționează pe bază de inteligență artificială, a identificat în apă un posibil corp. Doi scafandri din cadrul Salvamont Gorj s-au scufundat, dar nu au reușit să găsească corpul în apă. „Detectorul nu indică cu o probabilitate de 100% prezența corpului. Este mâl pe fundul lacului în Argeș unde am acționat și este posibil să fie acoperit. Detectorul a indicat un posibil corp în apă și este o șansă foarte mare să fie ceva în apă. Din păcate, vizibilitatea a fost zero“, a spus șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
    Acesta a precizat că acțiunea de căutare continuă marți, 12 decembrie: „Am fost solicitați să continuăm și astăzi căutările. Să sperăm că vor fi condiții mai bune“.

    Salvamontiștii gorjeni au găsit trei cadavre cu detectorul subacvatic

    Trei cadavre au găsit până acum cu detectorul subacvatic în perioada de șase luni de când se află în dotarea Salvamont Gorj. Aparatul este considerat ca unul dintre cele mai performante din lume.
    Ultimul corp neînsuflețit găsit în apă a fost cel al unui adolescent de 16 ani, care s-a aruncat în lacul de acumulare de pe râul Jiu, din municipiului Târgu Jiu, din cauza depresiei, acesta fiind crescut de bunici, părinții săi fiind despărțiți și plecați la muncă în străinătate.

    Poliția a deschis o anchetă

    Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă după ce în zona localităţii Dragoslavele, lângă râul Dâmboviţa, au fost descoperite rămăşiţe umane în urmă cu câteva zile. „La data de 08 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmboviţa, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de muşcături de animale”, se precizează într-un comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
    În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de mână, polițiștii au reușit identificarea persoanei căreia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București și a fost condamnat pentru omor și tentativă de omor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: