Furtuna din noaptea de joi spre vineri a produs pagube importante și în satul Hodoreasca, din comuna Câlnic.
Vântul puternic a rupt mai mulți arbori și brazi. Chiar și un brad aflat în curtea bisericii a fost rupt de la jumătate.
Și biserica a suferit unele avarii, ca urmare a ruperii unor arbori. Pagubele sunt în curs de evaluare.
Un motociclist a filmat dezastrul de-a lungul drumului către satul Hodoreasca. Zeci de arbori rupți de furtună zac pe marginea drumului.
Localnicii din Hodoreasca sunt speriați
Localnicii din satul Hodoreasca sunt speriați de asemenea fenomene pe care nu le-au văzut în toată viața lor: „Nu am mai întâlnit așa ceva vreodată. Copaci rupți de la jumătate de vântul puternic… A fost o adevărată tornadă. Așa ceva nu a existat vreodată în zona noastră. În Câlnic, la doar câțiva kilometri, nu a fost vânt puternic. S-a format doar aici, la noi. Ne este teamă să nu ne ia casele. Aveam un foișor în curte, care a fost distrus de vânt“, a spus un localnic din zona afectată.