spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateZeci de studenți mediciniști, în practică la Spitalul Târgu Jiu

    Zeci de studenți mediciniști, în practică la Spitalul Târgu Jiu

    Zeci de tineri gorjeni, studenți la facultăți de medicină din țară, doresc să efectueze cursurile de practică medicală în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    „Înainte de 2020, anual la unitatea medicală făceau practică aproximativ 150 de viitori medici.
    După ce, în cursul anului 2020, studenții la Medicină nu au putut face stagiile de practică în unitățile medicale cu paturi, anul trecut am avut 162 de practicanți, iar acum au început, din nou, să vină în număr mare pentru a depune actele necesare. La Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu sunt înregistrate și acceptate, până în prezent, 65 de dosare“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    Cei mai mulți studenți sunt la U M Timișoara
    Stagiul de practică medicală are 20 de zile și poate fi efectuat în perioada iulie-septembrie 2022. La finalul stagiului, studenților li se eliberează o fișă de evaluare.
    Anul acesta, marea majoritate a studenților care doresc efectuarea stagiul de practică medicală la Târgu Jiu urmează cursurile Facultății de Medicină din Timișoara.
    „Au mai depus dosare studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (2 studenți), Universității de Medicină și Farmacie Craiova (2 studenți), dar și de la Universitatea „Constantin Brâncuși” (specialitatea iniginerie medicală-patru studenți).
    Tinerii viitori medici spun că în perioada stagiului de practică medicală observă câte sacrificii cere această profesie. O zi de practică în spital poate fi obositoare, dar, în același timp, le arată studenților mediul în care vor lucra și, mai ales, care sunt dificultățile pe care le vor întâlni în acest domeniu. Contactul dintre pacient și medicinist este unul foarte important, iar acest lucru pune bazele acestei meserii“, a mai transmis Mihaela Țicleanu.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: