Contractul de modernizare a infrastructurii rutieră de interes județean pe drumul județean 663A ce traversează localitățile Târgu –Jiu(DN 66) – Botorogi-Văcarea-Țîrculești(DJ 674A) – intersecție cu DJ 663 și drum județean 674A ce traversează localitățile Țîrculești (DJ 663A)- Țicleni(DJ 675), județul Gorj, a fost câștigat de firma doljeană DOMARCONS. Valoarea lucrării este de aproape 21 de milioane de euro. Investiția este realizată în prezent în proporție de peste 30% dar și continuă acum scopul fiind îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii din cadrul spaţiului rural; imbunătățirea accesului la drumurile naţionale 66, 67 și 6B; ameliorarea accesului la alte obiective economice şi turistice din zonă.
Proiectul urmărește viabilizarea, respectiv aducerea sectoarelor de drumuri județene la parametri tehnici corespunzători.
Potrivit caietului de sarcini, lucrarea DOMARCONS va consta în principal din: – rectificarea în plan, în profil transversal a elementelor sectorarelor de drum existent şi eliminarea punctelor periculoase, dacă este cazul; – modernizarea structurii rutiere; – amenajarea acostamentelor; – rezolvarea scurgerii apelor pe tot traseul drumului expertizat; – amenajarea de rigole şi şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale; – amenajarea podeţelor în scopul asigurării preluării şi scurgerii apelor pluviale; – reabilitare 2 poduri; 2 poduri noi; – reabilitarea podurilor amplasate pe traseul drumului județean; – semnalizarea rutieră; – piste de bicicliști; – trotuare; – stații de transport în comun; – parapeți de protecție – amenajare drumuri laterale. Prin finalizarea acestor lucrări de modernizarea drumului judeţean 663A ce traversează localitățile Târgu –Jiu(DN 66) – Botorogi-Văcarea-Țîrculești(DJ 674A) – intersecție cu DJ 663 și drum județean 674A ce traversează localitățile Țîrculești (DJ 663A)- Țicleni(DJ 675), județul Gorj, locuitorii din zona drumului vor beneficia de condiţii optime de deplasare rutieră, fără a întâmpina greutăţi în deplasările zilnice în anotimpurile ploioase.

