spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăAdministratieIn weekend a fost inaugurat proiectul: "Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de...

    In weekend a fost inaugurat proiectul: „Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier”

    Sâmbătă, 9 decembrie, a avut loc inaugurarea Proiectului Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, județul Gorj. Detaliile proiectului, evoluția acestuia, obiectivele și rezultatele obținute au fost prezentate în cadrul unei întâlniri organizate de Primăria Baia de Fier la Căminul Cultural Cernădia unde au participat-dl. Marius Vărgatu, director general adjunct al ADR SV Oltenia, dl. Dorian Delureanu, director în cadrul ADRSV și responsabil cu acest proiect de la început până la finalizare, Dragoș Drăghescu-subsecretarCosmin-Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, Mihai Istrate, subprefect de Gorj, Nicolae Muja-subprefect de Gorj, Delia Albieru, reprezentant regional Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Cristi Rujan, senator, Claudiu Manta, deputat, Ovidiu Popescu, Asociația Acasă la Brâncuși, Valeriu Ștefan, agenția de turism Romanian Adventures, Ionuț Ciungu, Biserica Izvorul Tămăduirii din Baia de Fier, Gheorghe Ionașcu, Salvamont Gorj, Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci, Dumitru Turbăceanu, primar Baia de Fier, Manuela Bogdan, manager de proiect, Isabela Coară, responsabil promovare și organizare evenimente în cadrul proiectului. De asemenea, în sală au fost și reprezentanți ai massmedia.

    Proiectul de Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, județul Gorj a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, contractul fiind semnat la data de 06.06.2019, având valoarea totală de 22.558.332,27 lei, din care finanțarea nerambursabilă-21.908.111,18 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR 19.001.933,16 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 2.906.178,02 lei, iar cuantumul contribuției proprii este de 650.221,09 lei.

    Scopul proiectului

    „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”

    Obiectivele specifice

    Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității stațiunii turistice și prelungirea duratei medii a sejurului prin DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ȘI DE AGREMENT ÎN STAȚIUNEA BAIA DE FIER.

    Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

    1. Modernizarea infrastructurii turistice a stațiunii Baia de Fier prin realizarea unei piste de cicloturism cu grade de dificultate diferite de parcurs;

    2. Dezvoltarea unui parc dendrologic în zona adiacentă ieșirii din Peștera Muierilor și amenajări în zonele adiacente ieșirii și intrării în Peștera Muierilor, destinate relaxării, agrementului, mișcării fizice, evenimentelor culturale/sociale, promenadei, meșteșugurilor, produselor tradiționale, etc.;

    3. Creșterea numărului mediu de salariați în Comuna Baia de Fier (stațiune turistică) cu minim 15% după implementarea proiectului;

    4. Creșterea numărului de turiști cu 22% în următorii 5 ani.

    Rezultatele obținute

    • Lungime/suprafață pistă de biciclete construită: 7,712 km / 7.712 mp

    • Suprafață de spațiu verde amenajată: 30.738 mp

    • Lungime/suprafață alei pietonale realizate: 7,712 km si 7712 mp

    • Suprafața infrastructurilor pentru recreere/agrement create: 2714,5 mp

    • Suprafață locuri de recreere și popas amenajate: 50,05 mp

    • Brandul turistic Visit Baia de Fier-comoara din munți-logo, slogan, site, manual de identitate vizuală, materiale de promovare cu însemnele brandului.

    • Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri ”Peștera Muierilor”-înființare, organizare, realizare logo și manual de identitate vizuală

    • Concursuri de cicloturism-Cicloturismul în Familie, cu caracter anual

    În cadrul întâlnirii de sâmbătă cei prezenți au vizionat un clip în care au fost prezentate stadiile de execuție a proiectului, a fost prezentat brandul turistic al comunei-Visit Baia de Fier-comoara din munți și au primit materiale promoționale cu însemnele brandului. Reprezentanții ADR SV Oltenia au ținut să felicite administrația locală din Baia de Fier pentru că a reușit să recepționeze lucrările până la 31.12.2023, dată la care POR 2014-2020 se încheie, având în vedere că sunt multe proiecte nefinalizate în țară. Proiectul din Baia de Fier este cel mai mare din județul Gorj pe capitolul dezvoltarea infrastructurii turistice.

    Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu i-a condus apoi pe cei prezenți la amfiteatrul realizat prin acest proiect la ieșirea din Peștera Muierilor și în Parcul dendrologic din imediata vecinătate, parc în cadrul căruia se află și pistele de mountain bike și pumptrack. După vizita la obiectiv toți oaspeții au urcat la Peștera Muierilor unde au asistat la recitalul de colinde, nai și acordeon al elevilor de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”. După vizitarea peșterii s-a coborât la Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri ”Peștera Muierilor”, un festival prevăzut și finanțat în cadrul aceluiași proiect de Dezvoltarea a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, județul Gorj.

    Pentru inaugurarea proiectului a fost organizat și un spectacol de muzică populară cu participarea Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” și a invitaților speciali-Mirela Mănescu, Nicoleta Voica și Mariana-Ionescu Căpitănescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: