Un caiet rar, ce conține 39 de schițe atribuite sculptorului Constantin Brâncuși, a fost descoperit în Olanda, într-o colecție privată de artă. Caietul include, de asemenea, nouă semnături și cinci notițe ale artistului.
Potrivit Autorității Franceze pentru Antichități (AFD), citată de Le Figaro, această descoperire reprezintă „o colecție de o valoare documentară semnificativă pentru istoria artei moderne”. Inscripția de pe coperta caietului indică adresa studioului lui Brâncuși: „54 rue du Montparnasse, Paris”.
Cele aproape 40 de schițe din interior par a fi „studii pregătitoare și explorări formale” pentru lucrări celebre precum Nou-născutul, Muza adormită și Sărutul, realizate la Paris între 1904 și 1957.
Caietele de schițe ale lui Brâncuși sunt extrem de rare, fiind documentate doar câteva exemplare în colecții publice din întreaga lume. Caietul recent descoperit datează, cel mai probabil, din perioada 1908–1916, când artistul activa în Franța.
Schițele au fost realizate în grafit, creion colorat și cerneală de India, tehnica din urmă fiind mai puțin obișnuită în cazul lui Brâncuși. Materialul nepublicat până acum va fi analizat de un comitet științific internațional, pentru a studia procesul creativ al artistului.
Descoperirea va completa un set existent de 22 de schițe, formând un corpus total de 61 de desene. Caietul a fost autentificat prin comparația cu lucrări deținute de Centrul Pompidou și Biblioteca Kandinsky, precum și prin analiza corespondenței autografe a artistului.

