Muzeul Județean Gorj a lansat o nouă provocare micilor și marilor participanți care au venit la Programul de Educație Muzeală de vineri. După ce au vizitat o expoziție și au văzut un filmuleț, aceștia au experimentat iluzia optică de transformare a unei coli de bloc într-o imagine tridimensională.Prima activitate a celor prezenți a fost aceea de a vizita Expoziția Documentară Ioan Culcer, care-l prezintă pe cel mai important general gorjean al Armatei României, din timpul regelui Carol I. Acesta a condus Armata I, a fost guvernator al Cadrilaterului și s-a bucurat de onoarea de a primi distincții din partea mai multor state.
În partea a doua a urmat vizionarea unui filmuleț, în care participanții au putut asista la transformarea unei foi de hârtie, care este 2D, într-o imagine 3D, doar cu un creion, prin efectul de umbră și lumină. Apoi, cei prezenți au trecut și ei la treabă. Prin itermediul graficii sau a picturii, la alegere, aceștia au reușit, fiecare pe măsura vârstei și îndemânării, dar și cu îndrumarea mentorului din partea muzeului, să facă obiectele din natura statică reprezentată „să iasă din foaie”, cum le place lor să spună.
Programul de Educație Muzeală, care este fără limită de vârstă, este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. La sfârșitul fiecărei luni, muzeul postează pe pagina oficială de Facebook programul și activitățile lunii care urmează. https://www.facebook.com/muzeulgorj