Filmul „Nuntă pe bani“ va fi proiectat în aer liber, joi, 15 august, în zona Poiana Mânăstirii, din comuna Polovragi. Localnicii și turiștii sunt așteptați la acest eveniment.
„Alătură-te nouă pentru o seară specială de film sub stele! Adu-ți prietenii, pătura și buna dispoziție, pentru a petrece o seară relaxantă în aer liber.
Fie că ești localnic sau doar în trecere, nu rata această ocazie de a viziona o comedie savuroasă, într-un cadru natural deosebit. Intrare liberă!“, se arată într-un mesaj transmis pe Facebook.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria Polovragi, Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului” și ADLPC Polovragi.