spot_img
1.9 C
Târgu Jiu
joi, decembrie 12, 2024
Altele
    AcasăEconomic400 de noi angajați la CEO, de luni

    400 de noi angajați la CEO, de luni

    Complexul Energetic Oltenia (CEO) are, de luni, 400 de angajați în plus. Este vorba de muncitori calificați, în trei meserii de bază, pentru carierele miniere. Aceștia sunt: sudori, lăcătuși-mecanici și electricieni. Din data de 16 mai, vor fi încadrate și restul de 200 de persoane calificate.

    Toate cele 600 de persoane ce-ți vor începe lucrul la CEO vor beneficia de instruire în domeniul sănătății și securității în muncă și de echipamentul de protecție, precum și de celelalte drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Noii angajați își vor desfășura activitatea în carierele miniere, pentru a suplimenta producția de cărbune.

    Potrivit Complexului Energetic Oltenia, în noul context energetic global, planul de restructurare oferă un grad de flexibilitate, având în vedere că este nevoie de suplimentarea producției interne. Astfel, există posibilitatea unor măsuri suplimentare, temporare, ale căror efecte pot fi ajustate până la încheierea perioadei de restructurare. Anul acesta, compania a luat deja măsuri pentru o suplimentare a producției de cărbune cu 900.000 de tone, ceea ce ar livra în final o energie totală de 600.000 MW, într-una dintre capacitățile deja existente la Rovinari, Turceni sau Ișalnița.

    „Pentru a susține acest efort, CE Oltenia va angaja, pe durată determinată, 600 de persoane pe posturi de lăcătuș mecanic, electrician și sudor în activitatea minieră. Mai mult de jumătate au fost, deja, angajați și vor începe activitatea luna aceasta. Este o măsură temporară, gândită pentru acest context dificil și care poate fi activată fără ca, la finalul implementării planului, să schimbe structura acestuia.”, conform Complexului Energetic Oltenia. Cele 600 de persoane vor rămâne la CEO doar până pe 31 decembrie 2022. Ulterior, le vor înceta contractele individuale de muncă. Nu este exclus ca toți muncitorii să fie preluați de către Minprest Serv Rovinari, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!