Acționarii Complexului Energetic Oltenia au programate ședințe în Capitală. Joi are loc o ședință extraordinară și una ordinară a Adunării Generale a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia. Pe ordinea de zi se vor afla diferite puncte de interes pentru activitatea companiei energetice. Este vorba despre prezentarea stadiului unor investiții, precum modernizarea grupului energetic numărul 5 de la Termocentrala Rovinari.
Din cauza faptului că lucrările nu au mai fost finalizate, s-a impus prelungirea acestora prin act adițional sau suplimentarea sumelor inițiale, tot prin acte adiționale. Cele mai mari contracte sunt derulate cu societăți mari din domeniul energetic, precum: Romelectro, Energoutil, Energomontaj, Techno Montaj.
Grupul energetic numărul 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari ar fi trebuit să fie modernizat de acum câțiva ani. Nu a fost însă posibil acest lucru, în principal din cauza lipsei resurselor financiare. Acum sunt în derulare trei mari contracte, care vizează în principal modernizarea cazanului și racordarea la inslația de desulfurare a grupului energetic numărul 3.
Potrivit reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, lucrările ar trebui să fie finalizate în a doua parte a acestui an, când este programată și punerea în funcțiune.