spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăEconomicActivitatea CEO, analizată de Ministrul Energiei

    Activitatea CEO, analizată de Ministrul Energiei

    Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat la sfârşitul săptămânii, la Piteşti, că restructurările cerute de reprezentanţii FMI la Complexurile Energetice Hunedoara și Oltenia sunt necesare, dar că ele trebuie să fie făcute ținând cont de asigurarea securității energetice a României, conform bizenergy.ro. „În ceea ce privește cele două complexuri energetice, acolo lucrurile sunt clare, trebuia să avem o analiză finalizată, care să ne spună încotro ne îndreptăm cu restructurările. Nu a fost gata până în acest moment, noua echipă de la minister va trebui să o facă, are ca termen o lună să vină cu un calendar în care să spunem ce trebuie făcut acolo. Din punctul nostru de vedere, al echipei de la nivelul Ministerului Energiei, știm că restructurările trebuie făcute, dar nu oricum. (…) Principalul element care trebuie să ne preocupe este securitatea energetică a României”, a declarat Gerea, în cadrul unei conferințe de presă, conform bizenergy.ro. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Ministrul Gerea a mai precizat că cele două companii ebnergetice au un rol important în Sistemul Energetic Naţional, deşi costurile de producţie sunt mari. Spre exemplu, Complexul Energetic Oltenia asigură peste 30% din necesarul de energie, la nivel naţional. „Aceste două componente ale sistemului energetic au o importanță extraordinară pentru stabilitatea furnizării de energie electrică și totodată pentru echilibrarea sistemului. (…)Așa încât nu ne putem arunca într-o singură direcție, România are nevoie de o construcție echilibrată. Știu că sunt costuri, știu că sunt probleme foarte mari (…), dar trebuie păstrate aceste facilități, trebuie să găsim soluții optime pentru securitatea energetică a României”, a precizat Ministrul Energiei, conform bizenergy.ro. La discuţiile de la începutul lunii, Guvernul Ponta a respins solicitarea FMI şi a Comisiei Europene de a se realiza restructurări la cele două companii din Oltenia şi Valea Jiului. Solicitarea organismelor internaţionale va fi rediscutată în cadrul viitoarei vizite, din luna aprilie, ce se va efectua în România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: