spot_img
19.9 C
Târgu Jiu
luni, iunie 17, 2024
Altele
    AcasăEconomicAdjunctul ANPC, numit în CE Oltenia

    Adjunctul ANPC, numit în CE Oltenia

    Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca, a fost propus pentru a face parte din AGA la Complexul Energetic Oltenia. Conform realitatea.net, secretari de stat din ministere şi doi consilieri ai premierului, Victor Ponta, au fost propuşi pentru a face parte din Adunările Generale ale Acţionarilor sau Consiliile de Administraţie de la mai multe companii, printre care se regăseşte şi Complexul Energetic Oltenia.

    Despre cel propus pentru a face parte din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Complexul Energetic Oltenia, Marius Dunca, se ştie că a fost numit în vara lui 2012, vicepreşedinte la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acesta având studii în domeniu. Duncă este liderul Organizaţiei de Tineret a PSD Braşov şi a deţinut funcţia de director al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, în urmă cu cinci ani, pe vremea Guvernului PDL-PSD. Conform aceluiasi site, Ioana Maria Petrescu, consilier de stat la Cancelaria premierului Ponta, a fost propusă ca reprezentant al statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a societăţii Electrocentrale Grup Bucureşti. Secretarul de stat în Departamentul pentru Energie, Maricel Pop, a fost propus ca membru în Consiliul de Administraţie la Hidroelectrica-Serv S.A, iar subsecretarul de stat de la Departamentul pentru Energie, Marcel Bogdan Pandelică, ar putea ajunge în AGA de la Electrica S.A.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!