spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicAflă cine negociază drepturile angajaților din Complexul Energetic Oltenia

    Află cine negociază drepturile angajaților din Complexul Energetic Oltenia

    La prima întâlnire dintre administrația Complexului Energetic Oltenia (CEO) și reprezentanții organizațiilor sindicale s-a stabilit componența Comisiei de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă, dar și a secretariatului.

    Din Comisie fac parte șapte reprezentanți de la Federația „Univers”, șase de la Federația Națională Mine Energie (FNME) și unul de la Energetica. „La prima ședință se invită reprezentații sindicatelor, care mandatează federațiile care sunt reprezentative. S-au verificat reprezentativitățile și s-au depus mandatele cu cei care au fost desemnați să semneze Contractul Colectiv de Muncă. S-a stabilit structura Comisie de negociere a Contractului Colectiv de Muncă și componența“, a spus Dumitru Pârvulescu, președintele FNME.

    Întâlnirea s-a terminat cu un conflict

    Din partea Federației „Univers“ au fost desemnați următori lideri de sindicat: Adrian Marciuc, Gabriel Căldărușe, Eugen Iovan, Gabriel Bălăceanu, Jean Popescu, Ion Vîlceanu, de la Craiova, Dorinel Licurici, de la Ișalnița.

    De la FNME au fost desemnați să facă parte din Comisia de negociere Dumitru Pârvulescu, Nelu Roșca, Constantin Mitrescu, Cristian Lădaru,Nicolae Bădița și Marin Golea, care este și administratorul special al clubului de fotbal Pandurii.

    Federația „Energetica“, iar cea de Petrol-Energie vor fi reprezentate în Comisia de negociere de câte un reprezentant.

    Prima întâlnire administrație-sindicate s-a încheiat cu un scandal. Secretariatul Comisiei este format din câte doi reprezentanți de la cele mai importante federații.„ Cei de la „Energetica“ au solicitat un loc în Secretariat, cu toate că nu se află printre federațiile reprezentative.„Toți reprezentanții de la Energetica au părăsit ședința֧“, a mai precizat Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: