spot_img
Altele
    AcasăEconomicAngajaţi doar până la finele anului

    Angajaţi doar până la finele anului

    Deputatul de Gorj Mihai Weber dă asigurări cu privire la faptul că cei 360 de expropriaţi vor fi angajaţi la Minprest, chiar dacă acest proces va mai întârzia câteva zile. Acesta susţine că se va soluţiona şi problema bugetului societății și asta ca urmare a faptului că memorandumul cu angajările nu ar fi fost aprobat dacă nu ar fi existat un buget.

    A trecut mai bine de o săptămână de la aprobarea Memorandumului ce prevedere angajarea expropriaților la Minprest şi nu se mai aude nimic cu privire la data când aceste persoane vor deveni salariate ale unității. În această săptămână însă directorul adjunct Alin Văcaru a prezentat Ministerului Energiei bugetul în vederea aprobării şi de atunci nici o veste concretă. Invitat la „Punctul pe I”, deputatul social-democrat Vasile Popeangă a declarat că situaţia este destul de complicată, în condiţiile în care mai trebuiesc depuse anumite documente. La rândul lui şi deputatul Mihai Weber a susţinut că procesul se desfășoară mai greu, însă a precizat că persoanele în cauză vor fi angajate la Minprest. Nu trebuie omis faptul că în conformitate cu anumite informații persoanele în cauză vor fi angajate până la finele anului la Minprest, urmând ca anul viitor să se stabilească dacă se găsesc contracte de prestări servicii pentru ei. Conducerea Minprest aşteaptă aprobarea bugetului, directorul adjunct Alin Văcaru declarând că trebuie purtate şi negocierile cu Divizia Minieră. Şi totuşi, pe lângă faptul că ne lovim de birocrație şi se întârzie aprobarea memorandumului, timpul merge în totală defavoare pentru expropriaţii care vor fi angajați pe perioadă determinată până la finele anului. Situaţia se anunță complicată pentru conducerea Minprest, această companie fiind nevoită în 2014 să se extindă pe piața civilă de servicii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: