spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEconomicApreciere în linie a leului

    Apreciere în linie a leului

    Speranţele pe care şi le pun pieţele în soluţia pe care miniştrii de finanţe din euro-zonă o vor găsi astăzi, ce ar urma să rezolve criza din Grecia, chiar dacă Germania a atras atenţia că doreşte ca o parte din „oalele sparte” să fie suportate şi de sectorul particular, a redus aversiunea faţă de risc, implicit o apreciere a euro prin înmulţirea operaţiunilor speculative de tip „carry trade”.

    În aceste condiţii, leul a crescut faţă de principalele valute, euro coborând de la 4,2560 la 4,2430 lei, dolarul de la 3,0012 la 2,9869 lei iar francul elveţian de la 3,66 la 3,6341 lei. Euro a deschis în jurul pragului de 4,25, faţă de 4,2550 lei, la închiderea de marţi. După o scădere la 4,24, euro a revenit spre 4,25, tranzacţiile de la ora 14:00 realizându-se la 4,246-4,2510 lei. În piaţa futures de la Sibiu, tranzacţiile pe septembrie se realizau, până la ora amintită, la 4,2508-4,2630 lei, pe decembrie la 4,2799-4,2860 lei iar pe martie 2012 la 4,2982 lei. Monedele din regiune înregistrau, la rândul lor, aprecieri faţă de euro, cea poloneză coborând de la 4,016 la 3,995 zloţi iar cea maghiară de la 271,5 la 269,1 forinţi. Pe pieţele internaţionale, raportul euro/dolar înregistra aprecieri, acesta urcând de la 1,4134 la 1,4239 dolari, după ce la începutul săptămânii coborâse până aproape de 1,4 dolari.
    Evoluţia pozitivă a burselor europene s-a reflectat la sibex.ro în creşteri ale preţurilor futures pe acţiuni şi indicele Dow Jones, în timp ce euro era tranzacţionat pentru septembrie la 1,413-1,4214 dolari. Marcările de profit pe uncia de aur, coborau cotaţiile de la Sibiu până la 1.582,7 dolari, în timp ce fixingul de dimineaţă de la Londra era stabilit la 1.584,25 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: