spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicBani de la acţionarul majoritar, pentru salarii

    Bani de la acţionarul majoritar, pentru salarii

    Conducerea UEF Motru speră ca până la sfarsitul săptămânii unitatea de prestări servicii să fie ajutată de conducerea CE Oltenia cu bani, pentru ca angajaţii să-şi poată primi lichidările. Directorul Ilie Petrescu a recunoscut la Acces Tv că situaţia financiară a UEF Motru este una foarte grea.

    Invitat în cadrul emisiunii „Punctul pe I”, directorul general Ilie Petrescu a declarat, luni seara, că a solicitat sprijin financiar de la managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, în acest sens. Petrescu a recunoscut, în cadrul aceleiaşi emisiuni, faptul că situaţia economică a UEF Motru nu este una deloc bună, în condiţiile în care banii obţinuţi în urma lucrărilor prestate ajung cu greu pentru achitarea salariilor şi achiziţionarea de materie primă. Nici la capitolul utilaje, unitatea prestatoare de servicii nu stă bine, acestea având o vechime de peste 30 de ani, fapt ce ridică multe semne de întrebare prin partea colaboratorilor în momentul în care societatea participă la licitaţii. „Perioada actuală este una în care trebuie să recuperăm bani, dar şi una în care trebuie să cautăm lucrări. În general, perioada noiembrie –martie este una slabă pentru noi, ca şi activitate, dacă nu am avea lucrări de executat. Utilajele sunt din 1978, sunt vechi, pentru competiţia din 2014, însă experienţa angajaţilor ne ajută să trecem peste aceste probleme. Bugetul nu este suficient pentru structura de personal, 60% din venituri se duc pe munca vie, se mai adaugă şi consumul cu materia primă”, a explicat şeful UEF Motru, la Acces Tv. Acesta a recunoscut însă şi faptul că unitatea are probleme financiare, datoriile avute la bugetul de stat dându-le multe bătăi de cap. „Ne trebuie trei miliarde lei vechi pentru plăti la Finanţe, am plătit reeşalonarea la plată şi vom încerca să plătim şi furnizorii”, a mai declarat Ilie Petrescu, şeful UEF Motru. În ceea ce priveşte achitarea salariilor, mai exact a lichidărilor, bani ce trebuiau daţi celor 130 de angajaţi încă din 20 octombrie, directorul general Ilie Petrescu a susţinut că a solicitat sprijin financiar de la acţionarul majoritar. „Săptămâna aceasta o să primim banii, şi sper ca până la sfârşitul lunii viitoare să primim şi avansurile. Am fost la domnul director general şi sper să primim banii”, a declarat Petrescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: