spot_img
16.2 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesÎncălzeşte căminele celor nevoiaşi

    Încălzeşte căminele celor nevoiaşi

    Au nevoi multe şi posibilităţi reduse la limita existenţei, iar în prag de iarnă, grijile li se înmulţesc. Este vorba de familia Mornea care de patru ani, când vine iarna, au o grijă mai puţin, ce a lemnelor pentru încălzit.Cel care face acest lucru posibil şi redă speranţa unei familii greu încercate de soartă este preşedintele Companiei Succes, domnul Nicu Sarcină.

    Ion Mornea are 54 de ani, iubeşte folclorul şi muzica populară, iar natura l-a înzestrat cu talent, a mânuit acordeonul acum multi ani şi o făcea bine, până intro zi când a avut un accident, vederea i-a fost afectată şi a fost nevoit să lase deoparte acordeonul. Greutăţile le împarte cu soţia şi ea, la rândul ei, încercată de viaţă, pentru că şi-a pierdut un picior întrun accident de tren. Împreună au un fiu, dar şi o nepoţică, ei fiind motivul pentru care, uneori, trec mai uşor peste greutăţi, iar privind la poze Ion Mornea parcă se mai animă. Singurele venituri ale familiei sunt o indemnizatie de handicap a soţiei spune Ion Mornea. Fără ajutorul domnului preşedinte Sarcină, familia spune că iarna i-ar fi răpus de mult în casele îngheţate.Trist este că bruma de bani din ajutorul de handicap se duce repede şi cu ce să iei lemne de foc?! Dar s-a produs miracolul pentru ei! Ieri, Compania Succes le-a asigurat transportul cu încărcătura de lemne, mai exact 2,5 tone.„ De patru ani ne ajută consecutiv domnul Sarcină, iar eu nu am cuvinte destule şi nici nu le găsesc pe cele mai potrivite să-i pot mulţumi pentru tot ajutorul dat.Dacă nu era el, nu ştiu cum ne descurcam. Mii de mulţumiri”, a declarat Ion Mornea, din localitatea Iezureni.Soţia,la fel spune, că din lipsa banilor se descurcă cum numai ei ştiu, de pe o zi pe alta, iar faptul că cineva s-a gândit să-I ajute cu lemne, să le încălzească cu mărinimie căminele, în fapt le-a încălzit şi sufletele cu puţină speranţă. „Nu aveam lemne deloc, ne descurcăm foarte greu, mai luam pe datorii, iar ca să plăteşti datoriile, cu ce? Am doar pensie de handicap, gradul II, 234 de lei”, a spus soţia.

    Umili, dar recunoscători

    Ion Mornea nu conteneşte să mulţumească lui Dumnezeu că le –a scos în cale astfel de oameni ca Nicu Sarcină, cu inima largă. Astăzi, în curtea omului au fost adusă încărcătura şi o dată cu ea speranţa că viaţa mai poate fi pentru ei şi îngăduitoare. „Am o singură sobă, o cămăruţă , iar cu ajutorul lui Dumnezeu o să trecem şi de această iarnă. Pentru noi un astfel de gest face cât primesc alţii întro viaţă”, a mai spus omul care are totusi un regret, că nu îl cunoaşte personal pe cel cu inima atât de mare. Nu de alta, dar ar vrea să-I poată mulţumi cum se cuvine pentru ajutorul dat. Speră ca întro zi Dumnezeu să il audă pentru că viaţa este grea pentru mulţi, dar sunt foarte puţini care se gândesc să întindă o mână de ajutor li cum astfel de bunătate nu te intâlneşti zilnic. Curtea şi casa sunt ale unei familii sărace, dar a ocolo unde Dzeu a pus prea puţin noroc şi a dat cu carul greutăţi, a lăsat drum liber pentru alţi oameni nobili şi de omenie care ştiu să ajute.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: