spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicBNR a stopat deprecierea leului

    BNR a stopat deprecierea leului

    Decizia de luni a BNR de a limita la 6 miliarde de lei suma cu care împrumută săptămânal băncile prin operaţiuni de tip repo a permis leului să se aprecieze, pentru a treia şedinţă consecutivă faţă de euro, creşterea leului fiind de 11,17 bani, după ce vineri a fost atins maximul istoric de 4,6481 lei, consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale de a menţine suspansul în privinţa Referendumului privind demiterea preşedintelui Băsescu.

    Cursul euro a scăzut de la 4,5378 la 4,5364 lei, valoarea care nu a mai fost atinsă din 12 iulie, când media anunţată de BNR a fost de 4,5378 lei. Piaţa s-a deschis la 4,5420 – 4,5450, faţă de 4,5460 – 4,5470 lei, la închiderea de marţi. În prima parte a şedinţei euro a fluctuat în jurul valorii de 4,5450, după care acesta a scăzut treptat sub 4,54 lei, evoluţie pusă de dealeri pe seama intervenţiilor indirecte ale BNR, care vinde valută. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,5430 – 4,5460 lei. Dolarul, care s-a apreciat uşor faţă de euro, a urcat de la 3,6582 la 3,6714 lei, iar francul elveţian a urcat de la 3,7771 la 3,7777 lei. Reamintim că din septembrie 2011 Banca Naţională a Elveţiei a decis ca limită de apreciere pentru franc pe cea de 1,20 unităţi/euro. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 4,57 – 4,58 lei, pe decembrie la 4,5950 – 4,60 lei iar pe martie la 4,6109 lei, valori în scădere faţă de închiderea de marţi. Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, ca o consecinţă a scăderii apetitului pentru risc. Cea poloneză scădea la 4,075 – 4,10 zloţi, după ce atingea luni un minim de 4,03, iar cea maghiară la 277,2 – 278,1 forinţi. Perechea euro/dolar, care a urcat luni la un maxim al ultimelor 30 de zile de 1,2444 dolari, cobora ieri la 1,2347 – 1,2401 dolari, volumele de tranzacţionare reducându-se semnificativ, mulţi investitori aflându-se în concediu. Aşa că decizia Standard and Poor’s de a scădea de la stabil la negativ ratingul datoriei Greciei, nu a avut efecte semnificative. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,2323 – 1,2371 şi la 1,2347 – 1,2386 dolari pe decembrie, iar uncia de aur cu scadenţa lunară scădea pe august la 1.604 iar pe octombrie la 1.609,6 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: