spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe cariere de la CEO vor fi închise anul viitor

    Ce cariere de la CEO vor fi închise anul viitor

    Două cariere miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) urmează să fie închise anul viitor. De asemenea, cea de-a treia carieră își va înceta activitatea până la jumătatea anului 2024.

    „La sfârșitul anului 2023 vor fi închise carierele Peșteana și Husnicioara, care își vor epuiza rezervele, iar Lupoaia probabil va mai avea 3-4 luni din anul 2024. Urmează să fie realizate lucrări de punere în siguranță a acestor perimetre, de ecologizare. Personalul care nu iasă la pensie va fi angrenat în aceste activități, care vor fi făcute cu surse proprii. Există proiecte pentru închidere la aceste perimetre“, a spus Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO.

    Potrivit acestuia, până în anul 2026, la nivelul CEO se vor pensiona aproximativ 5.000 de angajați. „Am luat în calcul ca în momentul în care se închide un perimetru minier, personalul care nu îndeplinește condițiile de pensionare va fi relocat în cadrul UMC. De exemplu, Lupoaia la Roșiuța, Peșteana la Roșia , iar Husnicioara tot către zona Motru“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: