spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia se mută la Târgu-Jiu

    CE Oltenia se mută la Târgu-Jiu

    Sediul Complexului Energetic (CEO) Oltenia va fi la Târgu -Jiu! Reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor au aprobat, în şedinţa de vineri, mutarea sediului CE Oltenia la Târgu -Jiu, repectiv în clădirea fostei SNLO, acolo unde acum funcţionează Divizia Minieră din companie. Liderii politici din Gorj au primit bine vestea, cu atât mai mult cu cât sediul companiei energetice rămâne în judeţ, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, mulţumindu-i premierului Victor Ponta, în numele gorjenilor.

    După mai bine de trei luni de discuţii şi tergiversări a fost nevoie de o a doua vizită a premierului Victor Ponta la Târgu-Jiu pentru ca reprezentanţii CEO să dea curs dispoziţiei date de primul –ministru ca sediul CE Oltenia să fie mutat la Târgu Jiu. După ce iniţial prima întrunire a membrilor AGA a fost amânată, vineri Adunarea Generală a Acţionarilor din CEO a aprobat mutarea sediului companiei de la Turceni la Târgu Jiu. Din discuţiile purtate se pare că CE Oltenia se va muta şi va funcţiona în locaţia fostei SNLO, la etajul al patrulea. În mod normal, cum sediul va fi mutat începând cu luna septembrie, urmează ca reprezentanţii CE Oltenia să depună documentaţia necesară la Registrul Comerţului, sperându-se, astfel, ca într-o lună, mutarea să se realizeze şi faptic, nu doar scriptic. Mutarea sediului la Târgu Jiu va da multe bătăi de cap conducerii companiei, în condiţiile în care trebuie create birouri pentru tot personalul tessa care va face naveta, de la Craiova la Târgu Jiu. Surse din companie au susţinut că prin aprobarea acestei decizi, celor aproximativ 200 de salariaţi ai Diviziei Miniere ce lucrează în sediul fostei SNLO, li se vor mai adăuga alţi 60 de angajaţi ce lucrează strict pentru CE Oltenia. La nivel de zvon se vehiculează că restructurarea în CE Oltenia ar avea loc începând cu anul viitor, în acest sens fiind nevoie de emiterea unui act normativ de disponibilizare.

    Gorjenii îi mulţumesc premierului

    Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, vede decizia dată de AGA ca fiind una normală. „Este un lucru normal, firesc, ca administraţia să aibă sediul la locul unde se desfăşoară activitatea principală. O să avem eficienţă managerială, iar deciziile trebuie să fie luate în interesul gorjenilor. Ne interesează să avem o unitate economică performantă, bazată pe o funcţionare eficientă, cu un personal bine dimensionat iar activitatea să se desfăşoare funcţie de deciziile specialiştilor”, a precizat şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Cum judeţului Gorj i se deschid noi perspective, Călinoiu i-a mulţumit premierului pentru contribuţia pe care a avut-o la mutarea sediului CEO. „Ţin să-i mulţumesc premierului Victor Ponta, în numele tuturor gorjenilor, pentru implicarea de care a dat şi dă dovadă”, s-a exprimat Ion Călinoiu.

    Dian vrea justificări

    Mulţumit de decizia luată s-a arătat a fi şi liberalul şef, Dian Popescu. Deşi a precizat că nu comentează deciziile luate în cadrul companiilor economice, preşedintele PNL Gorj a cerut, însă, ca reprezentanţii CE Oltenia să emită un comunicat de presă în care să se ofere explicaţiile de rigoare. „Cred că prin comunicatul ce trebuie emis trebuie să se explice unde va fi sediul, avantajele, dezavantajele, mai exact justificarea economică a mutării sediului CE Oltenia, la Târgu-Jiu”, a declarat Dian Popescu.

    Ruşeţ atacă

    Liderul organizaţiei PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, nu a dorit să comenteze prea mult decizia AGA, însă acesta consideră că este extrem de important că sediul a rămas în Gorj. „Trebuie să vedem în cât timp va deveni realizabil acest lucru. Deocamdată CE Oltenia creează probleme şi nu rezolvă probleme, mai ales prin implicarea unor factori politici care nu se pricep la minerit şi energie”, i-a atacat subtil pe uselişti, senatorul PDL, Ion Ruşeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: