spot_img
10.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO contestă manipulările din cazul inginerului sinucigaş

    CEO contestă manipulările din cazul inginerului sinucigaş

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia reacţionează în cazul declaraţiilor sindicaliştilor FNME, cu privire la ideea susţinută că inginerul Iulian Gheţea, adjunct şef sector UMC Tismana, s-ar fi sinucis din cauza tăierilor salariale. Conducerea CEO susţine că în cazul sinucigaşului s-ar fi aplicat o creştere salarială cu trei clase, respectiv o creştere de la valoarea salariului brut de 4.530 lei, deţinut anterior, la suma de 4.816 lei. „Conducerea CE Oltenia regretă profund gestul extrem al domnului inginer Iulian Gheţea, adjunct şef sector UMC Tismana, fiind alături de familia îndurerată. CE Oltenia dezaprobă încercarea de manipulare a opiniei publice prin asocierea acestui eveniment tragic cu reducerile salariale aplicate unei părţi a personalului TESA sau cu reducerea săptămânii de lucru în luna iunie. De asemenea, menţionăm că domnul Iulian Gheţea semnase contractul individual de muncă, fiind promovat în funcţia de adjunct şef sector UMC Tismana, începând cu data de 01.04.2013, ceea ce implică o creştere salarială cu trei clase, respectiv o creştere de la valoarea salariului brut de 4.530 lei, deţinut anterior, la suma de 4816 lei”, se arată într-un comunicat CEO. Mai mult, reprezentanţii companiei susţin că vor fi alături de familia îndoliată, aplicându-se şi în acest caz prevederile contractului colectiv de muncă în cazul decesului unui angajat, respectiv oferirea de ajutoare financiare familiei, cât şi posibilitatea angajării unui membru al familiei. „Conducerea şi colectivul CE Oltenia transmite sincere condoleanţe familiei şi aduce un pios omagiu fostului nostru coleg”, se mai arată în comunicatul de presă remis. Iulian Gheţea, angajat al Complexului Energetic Oltenia s-a sinucis în noaptea de vineri spre sâmbătă. Soţia l-a găsit spânzurat în locuinţa din comuna Drăguţeşti şi susţinea că singura explicaţie este recenta decizie a administraţiei CEO privind concediul fără plată. Femeia spunea dealtfel că în ultimele zile soţul ei, inginer la Cariera Rovinari, spunea că nu se vor descurca cu banii având în vedere tăierile salariale decise de Laurenţiu Ciurel, măsură contestată de toţi angajaţii. Ca urmare a acestui eveniment, tot zilele trecute liderii FNME au cerut intervenţia primului-ministru în acest caz şi demiterea, în regim de urgenţă, a conducerii CEO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: