spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO își menține momentan serviciile hoteliere

    CEO își menține momentan serviciile hoteliere

    Complexul Energetic Oltenia a alocat fonduri pentru a menține unitățile de cazare pe care le are în dotare. Cel puțin pentru următoarele luni, vor fi asigurate alimente de bază pentru cea mai importantă unitate de cazare deținută de Complexul Energetic Oltenia (CEO).

    Complexul Energetic Oltenia deține Hostelul „Maiami” la Târgu Jiu, pe Calea Eroilor și vor fi achiziționate alimente pentru a asigura servicii hoteliere în perioada următoare. Este catalogat ca fiind de 3 stele și are 30 de camere şi un apartament cu 4 locuri, dotate cu aer condiţionat, baie, internet, telefon şi minibar. În total, sunt disponibile 64 de locuri de cazare. Unitatea mai deţine o sală de protocol şi un restaurant de 80 de locuri.

    Directoratul CEO a propus, în 2017, închirierea prin procedură competitivă. A fost depusă și o ofertă, însă, în cele din urmă, nu a fost încheiat un contract. Hostelul are o suprafaţă totală construită plus anexe de 500 de metri pătraţi şi un teren de 1.733 de metri pătraţi.

    Se scot la vânzare

    Directoratul Complexului Energetic Oltenia și-a propus ca, în acest an, să scoată la vânzare patru active care nu au legătură cu activitatea de producere a energiei electrice și a cărbunelui. Astfel, se vor face toate demersurile legale pentru a scoate la vânzare cantina de la Baza de tratament și agrement de la Săcelu, Hostelul Maiami de la Târgu Jiu, cantina de la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița și Căminul-hotel de la Sucursala Electrocentrale de la Turceni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: