spot_img
3.3 C
Târgu Jiu
luni, decembrie 2, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO produce mai puțin, după Paște

    CEO produce mai puțin, după Paște

    Minerii și energeticienii au reluat lucrul, însă cu mai puțină energie produsă. Producția este mai mică decât în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

    Reducerea producției de energie este una semnificativă, având în vedere că este vorba de un minus de 300 – 400 de Mwh. Acest lucru este explicat prin faptul că s-a redus activitatea în ultimele zile, însă mai ales prin faptul că au crescut semnificativ temperaturile și nu a mai fost nevoie de atât de multă energie pe bază de cărbune și de energie electrică în general, pentru asigurarea agentului termic. De altfel, în zilele următoare sunt așteptate noi creșteri de temperatură și consumul de curent electric la nivel național nu va mai fi la fel de ridicat, precum în perioada de iarnă.

    În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia produce, în medie, 900 Mwh. Înainte de Paște, producția ajunsese și la 1.300 – 1.400 Mwh, în anumite intervale ale zilei. În prezent, sunt pornite 5 grupuri energetice. Sunt funcționale două blocuri energetice la Termocentrala de la Rovinari, un grup energetic la Sucursala Electrocentrale de la Turceni și câte unul la termocentralale din Ișalnița și Craiova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!