spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicCiurel, în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia?

    Ciurel, în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia?

    Fostul director general al CE Rovinari, Laureţiu Ciurel, se numără, conform unor surse din sistem, printre persoanele selectate de firma internaţională de recrutare pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere. În aceste zile Ministerul Economiei va decide care vor fi specialiştii ce vor face parte din Consiliul de Supraveghere.

    Conform informaţilor deţinute, persoanele interesate să devină membrii în Consiliul de Supraveghere au fost audiate, urmând ca lista celor selectaţi să fie prezentată astăzi Ministerului Economiei. Aceleaşi surse au mai precizat că Ciurel şi-ar fi depus CV-ul, după care, în urma ofertei tehnice cerute de firma de recrutare a fost chemat la audieri. Surse din sistem au confirmat faptul că fostul director general de la CE Rovinari s-a aflat, în urma interviului, la poziţia unu de pe lista cu persoanele selectate de firma internaţională. Astăzi, se pare, lista în cauză va fi prezentată Ministerului Economiei şi asta ca urmare a faptului că, din totalul celor şapte persoane ce vor face parte din Consiliul de Supraveghere, două vor reprezenta Fondul Proprietatea. Din comisia de dezbatere fac parte şi directorii companiilor de stat ce vor intra în componenţa CE Oltenia.

    Ruşeţ: „Exclud implicarea politicului”

    Contactat telefonic, preşedintele democrat Ion Ruşeţ a precizat că nu are cunoştinţă cu privire la persoanele ce vor face parte din Consiliul de Supraveghere. „Nu fac nici un comentariu şi nu am cunoştinţă de vreo persoană ce ar face parte din acest organism. Exclud orice implicare a politicului şi dacă exclud acest lucru, înseamnă că vom avea oameni cu adevărat profesionişti”, a mai declarat Ion Ruşeţ. În ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii FNME, aceştia susţineau cu ceva timp în urmă că numirile trebuie să fie făcute pe criterii de performanţă. „Noi vom pleda pentru specialişti, pentru persoane neimplicate politic, pentru că aşa este normal într-o companie de acest nivel. Comisia va fi formată din mai multe persoane, care trebuie să fie profesionişti şi apolitici”, declara vicepreşedintele Gheorghe Etăgan.

    Experienţă de minim şapte ani

    În anunţurile publicate se prevede ca şi condiţie de depunere a CV-urilor ca viitorii membri să aibă o experienţă de minim şapte ani în principal în domeniul producerii, transportului, furnizării şi comercializării energiei electrice şi exploatarea cărbunelui şi în subsidiar în domeniul audit-ului financiar şi juridic. De asemenea, experienţa în activitatea de administrare sau cea de management a unor întreprinderi din domeniul de producere a energiei electrice, termice şi de exploatare a cărbunelui este un alt criteriu de care se va ţine cont. Nu pot fi membri ai Consiliului de Supraveghere persoanele care sunt angajate la CE Oltenia sau cei care sunt şi membri ai directoratului. Cât despre atribuţiile pe care cei cinci-şapte membri ai Consiliului de Supraveghere le vor avea în cadrul CE Oltenia, acestea se pare că vor fi unele destul de mari şi asta ca urmare a faptului că se pare, ei vor conduce în realitate noua entitate miniero-energetică.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: