Managerul Laurenţiu Ciurel consideră că dintre toate unităţile prestatoare la care CE Oltenia este acţionar majoritar, cel mai bine se descurcă din punct de vedere al activităţii desfăşurate, Medserv. Despre UEF Motru acesta spune că are nemulţumiri, ca urmare a faptului că şi-a redus activitatea faţă de perioada anterioară, motiv pentru care este posibil să se restructureze ca unitate.
La ora actuală, CE Oltenia este acţionar majoritar la trei unităţi prestatoare de servicii: Minprest, Medserv şi UEF Motru. În exclusivitate, pentru Acces Tv, managerul companiei a făcut o analiză succintă a activităţii desfăşurate de cele trei entităţi. Astfel, cel mai mulţumit pare a fi Laurenţiu Ciurel de Medserv, şi asta ca urmare a faptului că aşa cum a declarat, unitatea se descurcă din ce în ce mai bine. „Medserv se mişcă din ce în ce mai bine, au reuşit să internalizeze toate activităţile de acest gen. Acum nu mai vindem servicii terţilor, vindem tot cu Medserv”, a spus Ciurel. Dacă despre Minprest, Ciurel crede că numărul mare de salariaţi, aproximativ 1600 reprezintă o problemă, la UEF situaţia este destul de gravă, încât se impun a se lua măsuri de restructurare. „Numărul mare de angajaţi de la Minprest e un mare handicap, iar UEF Motru are o mare problemă. La externalizare aveau câteva zeci de persoane, iar acum sunt peste 120, activitatea fiind mult mai redusă decât ce făceau atunci. Va trebui să se restructureze UEF, cel mai mult”, a explicat şeful CE Oltenia.
Se vrea competenţă
Cert este faptul că anul 2014 aduce ca noutate o uniformizare a salariilor directorilor generali de la cele trei unităţi, până zilele trecute şeful de la Minprest având cea mai mică renumeraţie. Acum, odată cu aprobarea contractelor de mandat, fiecare director general are acelaşi venit, în mână luând aproximativ 6000 lei. Schimbările vor continua la aceste entităţi şi pe linie de salarizare. Astfel, se doreşte a se introduce cele trei trepte de salarizare, dar şi o analiză a personalului TESA pe criterii de competenţă, după cum a precizat preşedintele CA din cadrul Minprest, Ion Surdu. „Se doreşte salarizarea personalului TESA, după alte criterii, aici vorbind de cele trei trepte de salarizare prin care să fie plătită munca. Salariul va fi plătit în funcţie de responsabilităţile avute. Salariile pot să fie mai mari sau mai mici, în funcţie de eficienţa fiecărui angajat TESA. Se are în atenţie analiza, respectiv selecţia personalului TESA pe criteriul competenţei, urmând a se îmbunătăţii şi structura organizatorică”, a mai precizat preşedintele Consiliului de Administraţie din cadrul Minprest.