spot_img
Altele
    AcasăEconomicCondescu acceptă propunerea administraţiei

    Condescu acceptă propunerea administraţiei

    Preşedintele FNME Marin Condescu se declară a fi persoana deschisă negocierilor şi nu conflictelor cu administraţia. Acesta este convins de faptul că toate neînţelegerile vor ajunge să se soluţioneze pe calea negocierilor, Condescu declarându-se a fi de acord cu termenul stabilit de Laurenţiu Ciurel pentru finalizarea discuţiilor.

    Sindicatele şi administraţia au reluat seria negocierilor. În timp ce liderii de sindicat spun că vor încheierea unui contract colectiv de muncă bun, directorul general de la CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat la un post local de radio că este imposibil să fie finalizate negocierile la noul CCM (contract colectiv de muncă) până mâine, aşa cum au cerut în comunicatul în presă. Astfel, Laurentiu Ciurel declara că cel mai probabil pe 22 ianuarie se va putea ajunge la un rezultat cu privire la negocierile finale. În ceea ce priveşte poziţia sindicatelor, ieri lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, în condiţiile în care s-au reluat negocierile. Preşedintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, declara că „nu vom sta cu mâinile în sân, dar sper să găsim deschidere şi să încheiem un contract bun pentru mineri şi energeticieni”. Că negocierile au mers în continuare, acest lucru a fost confirmat şi de vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, care a declarat că „am dat un semnal cum că am intrat într-un blocaj, administraţia a declarat însă că este deschisă la negocieri. Dacă se vor bloca discuţiile vom declanşa formele de luptă sindicală. Sper să nu ajungem la aceste forme de protest”. Liderul FNME Marin Condescu a declarat aseară că „vom rezolva totul pe calea negocierilor. CE Oltenia este o unitate prea importantă pentru a începe din primul an cu conflicte”. Acesta spune despre mineri şi energeticieni că sunt oameni paşnici, care ştiu valoarea muncii lor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: