spot_img
Altele
    AcasăEconomicCreştere uşoară a euro

    Creştere uşoară a euro

    După scăderea de la finele săptămânii trecute la 4,3780 lei, cursul euro a revenit ieri peste pragul de 4,38, urcând la 4,3810 lei, pe o piaţă fără volume mari de tranzacţionare, tendinţă care s-a conturat de circa două săptămâni. Piaţa valutară s-a deschis aproape de 4,3850 lei, după care ordinele plasate de vânzători au împins euro spre 4,38 lei. După anunţarea cursului de schimb tendinţa de apreciere a leului s-a amplificat, euro coborând la 4,3740 – 4,3770 lei. Cursul dolarului american a coborât de la 3,3159 la 3,3026 lei, evoluţie influenţată de raportul lui faţă de euro. Francul elveţian a avut o evoluţie ascendentă, el urcând de la 3,5621 la 3,5683 lei. Monedele din regiune înregistrau o volatilitate mai mare faţă de euro, cea poloneză tranzacţionându-se între 4,147 şi 4,177 zloţi iar cea maghiară între 292,9 şi 294,3 forinţi. Investitorii aveau privirile îndreptate ieri către alegerile parlamentare din Italia, cea de a treia economie ca importanţă a zonei euro, dar şi ţara care se află pe locul al treilea la nivel mondial în ceea ce priveşte datoria publică. Optimismul continuării reformelor începute de fostul premier Mario Monti erau destul de ridicate, ultimele sondaje indicând drept câştigător Partidul Democrat, în dauna formaţiunii de centru dreapta condusă de Silvio Berlusconi. Pe acest fond pozitiv euro se tranzacţiona la 1,3179 – 1,3294 dolari, după ce săptămâna trecută se contura scăderea sub pragul de 1,30 dolari. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3221 – 1,3297 dolari iar pe iunie la 1,3240 – 1,3245 dolari. Uncia de aur, cu scadenţa astăzi fluctua între 1.585 şi 1.592,5 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: