spot_img
12 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicDolarul a revenit la 4 lei

    Dolarul a revenit la 4 lei

    După trei ședințe consecutive în care cursul euro s-a situat sub pragul de 4,46 lei, ieri media a crescut de la 4,4576 la 4,4605 lei. Tranzacţiile din piaţa valutară s-au realizat din nou într-un culoar foarte îngust, 4,4590 – 4,4620 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4570 – 4,46 lei. Zvonurile privind moţiunea de cenzură a PSD şi ALDE împotriva guvernului tehnocrat au fost infirmate de liderii acestor partide, astfel că deprecierea leului trebuie pusă pe seama reducerii intrărilor de fonduri străine, care au adus cursul în 25 iulie la 4,4444 lei, minim al ultimelor aproape nouă luni.

    Cursul dolarului american care a scăzut consistent miercuri până la 3,9878 lei, a recuperat o parte din terenul pierdut şi a urcat la 4,0013. Cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 3,984 lei, minimul de acum două zile, şi 4,005 lei. Media monedei elveţiene, care şi-a oprit deprecierea pe pieţele internaţionale şi fluctua între 1,087 şi 1,09 franci/euro, a crescut de la 4,0826 lei, curs care nu a mai fost atins de la sfârşitul lui mai, la 4,1026 lei. Monedele din regiune aveau o evoluţie calmă faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,262 şi 4,269 zloţi iar cea maghiară între 310,1 şi 310,8 forinţi. Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,1138 şi 1,1190 dolari. Dolarul nu a reuşit să menţină câştigul de la începutul săptămânii care s-a datorat datelor pozitive venite de pe piaţa muncii americane. Scăderea a fost provocată de anunţul Departamentului american al Muncii referitor la reducerea productivităţii muncii, în prima parte a anului. La aceasta s-a adăugat o analiză care arată că băncile ipotecare americane Fannie Mae şi Freddie Mac, care au avut o contribuţie importantă la criza financiară mondială începută în 2008, ar putea avea nevoie de finanţări publice de până la 125,8 miliarde de dolari. Investitorii aşteaptă finalul lunii, atunci când Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale, va ţine un discurs.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: