spot_img
10.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a crescut cu 0,7%

    Euro a crescut cu 0,7%

    Declaraţiile de acum două zile ale guvernatorului BNR, după decizia băncii centrale de a scădea dobânda sa de politică monetară la noul minim istoric de 3,75% şi reducerea rezervelor minime în lei şi în valută, au avut darul de a provoca rumoare în piaţa valutară, implicit deprecierea leului.

    Mugur Isărescu a declarat miercuri că scăderea dobânzii-cheie ar trebui să deprecieze leul, afirmând în acest sens că, „în mod nor¬mal aşa ar trebui să se întâmple, eu mă tem că nu se va întâmpla şi n-am folosit expresia «mă tem» aiurea, ci cu sub¬înţeles”. Reamintim că anul trecut, guvernatorul BNR a afirmat că o volatilitate a cursului în limita a 5% este una normală. BNR doreşte astfel să stimuleze atât creditarea, lichidităţile eliberate în piaţă fiind de 4 miliarde de lei şi 500 de milione de euro, dar şi exporturile, motorul creşterii PIB, prin deprecierea leului. O măsură asemănătoare, de depreciere, a luat la finalul anului trecut banca centrală a Cehiei, care a început să vândă coroane pentru a stimula exporturile. Preluând semnalul dat de şeful BNR, piaţa a reacţionat ieri prin deprecierea leului, după ce acum două zile acesta se apreciase. Astfel cursul euro a crescut de la 4,4979 la 4,5290 lei, iar o medie mai ridicată, de 4,5340 lei, a fost înregistrată în 20 iunie. Piaţa s-a deschis ieri la în jurul pragului de 4,5 lei, faţă de 4,4870 – 4,49 lei, la închiderea de miercuri, creşterea ordinelor de vânzare de lei, urcând euro la peste 4,53 lei. Cursul dolarului americane a crescut de la 3,3106 la 3,3267 lei/dolar, cel mai ridicat nivel începând cu 11 noiembrie. La rândul său francul elveţian s-a apreciat de la 3,6372 la 3,6616 lei. Perechea euro/dolar era stabilă, ea fluctuând între 1,3569 şi 1,3621 dolari. Această evoluţie s-a datorat faptului că BCE a menţinut dobânda-cheie la minimul istoric de 0,25%. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3559 – 1,3613 iar pe iunie la 1,3580 – 1,3655 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa februarie se situa la 1.228 – 1.231 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: