spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a crescut cu jumătate de ban

    Euro a crescut cu jumătate de ban

    Piețele internaționale au fost prudente în prima zi de tranzacționare care urmează atacului palestinian declanșat împotriva Israelului. S-a observat o majorare a plasamentelor în active considerate drept sigure, precum aurul, dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.

    În piața locală, cursul euro a crescut de la 4,9631 la 4,9682 lei, în timp ce cotațiile s-au menținut sub pragul de 4,97 lei și fluctuau în culoarul 4,965 – 4,969 lei.

    Piața monetară a fost calmă, indicii ROBOR stagnând la valorile stabilite la sfârșitul lui iulie. Fluctuațiile dobânzilor interbancare au fost marginale, în condițiile în care săptămâna trecută BNR a menținut rata de referință la 7%. Analiștii BCR anticipează o primă tăiere a dobânzii cheie în luna mai 2024.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,50 la 6,49% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,64 la 6,63%.

    Săptămâna aceasta, Trezoreria și-a propus să se împrumute prin intermediul a două licitații cu scadențele aprilie 2031 și octombrie 2033, fiecare în valoare de 690 milioane lei, după ce în primele zile ale acestei luni a atras 437,3 milioane lei scadente în octombrie 2026 la un randament mediu de 6,62%. Alte 856,4 milioane lei au fost împrumutate cu scadența octombrie 2028 la un randament mediu de 6,94%.

    Moneda americană a intrat în 11 săptămână de apreciere iar Indexul său față de coș al principalelor valute a urcat la 106,461 puncte. Euro a scăzut la 1,0519 – 1,0575 dolari, iar în piața locală media monedei americane a crescut de la 4,7028 la 4,7168 lei.

    Cursul francului elvețian a urcat de la 5,1530 la 5,1787 lei iar cel al lirei sterline de la 5,7390 la 5,7469 lei.

    Declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu a majorat cererea de metal galben, care este considerat drept un refugiu, iar cotațiile lui au sărit la 1.848 – 1.855 dolari/uncie. În piața locală, prețul gramului de aur a urcat la 280,6711 lei.

    În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5793 lei. Cursul celei maghiare s-a depreciat la 388,28 forinți/euro, după ce băncile comerciale au început să plafoneze dobânzile la creditele ipotecare sub presiunea guvernului Orban.

    Aprecierea monedei americane a afectat criptomonedele, care înregistrau scăderi, față de sfârșitul săptămânii trecute, iar volumele de tranzacționare au scăzut semnificativ. Bitcoin a coborât la 27.427 – 27.998 dolari iar ethereum la 1.587 – 1.636 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: