spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 8, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a scăzut aproape de 4,97 lei

    Euro a scăzut aproape de 4,97 lei

    Evoluția de miercuri a monedei naționale a fost una pozitivă, influențată de reducerea nivelului de aversiune față de risc.

    După cinci ședințe consecutive de apreciere, cursul euro a scăzut de la 4,9729 la 4,9704 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,97 – 4,973 lei.

    Piața monetară este calmă, dealerii așteptând ședința de politică monetară a BNR care se va desfășura în data de 7 august.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,80%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,87% iar cel la 12 luni la 5,91%.

    Euro s-a depreciat la 1,0825 – 1,0855 dolari, după anunțarea scăderii indicelui PMI din zona euro și înainte de publicarea unor date economice din Statele Unite, ceea ce a ridicat media monedei americane de la 4,5749 la 4,5850 lei.

    Investitorii așteaptă ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane care se va desfășura în ultimele două zile ale acestei luni. Majoritatea analiștilor anticipează o reducere în septembrie a ratei de referință la 5 – 5,25%, iar aceast[ măsură este deja înglobată în valoarea dolarului.

    Creșterea cererii de monedă elvețiană, care s-a apreciat la aproape 0,9610 franci/euro, au ridicat media acesteia de la 5,1357 la 5,1659 lei. Cursul lirei sterline a urcat de la 5,9082 la 5,9171 lei.

    Prețul gramului de aur a urcat la 355,8616 lei. Creșterea s-a datorat atât aprecierii monedei americane cât și a metalului galben la 2.404,60 – 2.419,70 dolari/uncie.

    În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 391,96 forinți/euro. în schimb, cursul celei poloneze s-a întărit la 4,2796 zloți/euro.

    Criptomonedele aveau o evoluție apropiată de cea de marți, investitorii fiind influențați de evoluția ușor pozitivă a monedei americane. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 65.486 – 66.594 dolari iar ethereum fluctua între 3.428 și 3.486 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!