spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a urcat vineri aproape de 4,4 lei

    Euro a urcat vineri aproape de 4,4 lei

    Creşterea şomajului în zona euro la un nou maxim, de la 12,1% în martie la 12,2% în aprilie, şi o nouă scădere a vânzărilor cu amănuntul din Germania au provocat îngrijorare în rândul investitorilor, care îşi lichidau vineri o parte din poziţiile deschise pe monedele emergente. La această evoluţie a contribuit şi sentimentul negativ provocat de anunţul privind evoluţia sub aşteptări a producţiei industriale din China. Însă principala presiune asupra euro vine din partea economiei SUA, care dă semne sănătoase că a ieşit definitiv din recesiune, ceea ce ar permite Rezervei Federale americane să restrângă programul său de achiziţii de obligaţiuni care este destinat să stimuleze economia şi care are o valoare lunară de 85 miliarde dolari. Acest program are, în general, ca efect fragilizarea dolarului. În aceste condiţii, leul s-a depreciat în mai, comparativ cu finalul lui aprilie, cu 1,3% în faţa euro, cu 2% în faţa dolarului în timp ce raportul faţă de francul elveţian a înregistrat o scădere de doar 0,16 bani. Cursul euro creştea de la 4,3514, la începutul săptămânii trecute, la 4,3794 lei, la finele ei, medie care reprezintă maximul ultimelor aproape şapte săptămâni. Piaţa s-a deschis vineri direct pe depreciere pentru leu, la peste 4,36 lei, pentru ca la jumătatea zilei euro să urce la 4,38 lei. Presiunea pe moneda naţională a continuat şi după închiderea pieţei locale, euro urcând până la 4,39 lei, mai sus cu aproape şase bani faţă de cursul de 4,3320 lei, care a fost stabilit joi. În piaţa la termen de la Sibiu, raportul euro/leu a crescut pentru scadenţa lunară de la 4,3501 la 4,39 lei, pentru septembrie de la 4,3761 la 4,42 lei, pentru decembrie de la 4,445 la 4,4699 lei iar pentru martie 2014 tranzacţiile s-au realizat la 4,5 lei. Cursul dolarului american a fluctuat între 3,3337 şi 3,3743 lei iar cel al francului elveţian a crescut de la 3,4595 la 3,5336 lei. Perechea euro/dolar, a fluctuat între 1,2835 şi 1,3059 dolari. Conform analiştilor, dolarul se află pe o pantă ascendentă, anticipându-se o reducere a programului Fed de alimentare a pieţei cu bani noi, prin care se cumpără lunar obligaţiuni ale Trezoreriei SUA şi companiilor americane. La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie la 1,286 – 1,306 dolari, pe septembrie la 1,2852 – 1,30, respectiv la 1,30 dolari pe martie. Uncia de aur a evoluat pentru scadenţa lunară între 1.375 şi 1.416 dolari.

    Analiza cuprinde perioada 27 – 31 mai.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: