spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro la maximul anului

    Euro la maximul anului

    Cursul mediu al euro a atins, ieri, maximul acestui an, crescând de la 4,2822 la 4,2886 lei, ca o consecinţă a menţinerii la un nivel ridicat a aversiunii faţă de risc, în ciuda faptului că raportul euro/dolar se aprecia. Starea de tensiune a fost menţinută ieri de Moody’s, care a retrogradat ieri două bănci din Hexagon, Societe Generale şi Credit Agricole, datorită expunerilor acestora faţă de datoriile suverane ale ţărilor din grupul PIIGS.

    Piaţa valutară locală s-a deschis direct pe apreciere pentru euro, în jurul pragului de 4,29 lei, faţă de 4,2830 la închiderea de marţi. Presiunea pe cumpărarea de valută a urcat cotaţiile aproape de 4,3 lei, la 4,2960, pentru ca apoi, euro să coboare spre 4,2880 lei. Tendinţa de depreciere a leului se va menţine şi în perioada următoare, având în vedere faptul că au crescut perspectivele reintrării în recesiune a economiei mondiale. Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, afirma recent că „riscul unui fenomen care este perceput drept recesiune este mult mai mare”. Desigur, cu scăderea leului va trebui să fie de acord şi BNR, care foloseşte cursul euro/leu drept principală armă anti-inflaţionistă. În piaţa la termen sibiană, până la ora 14:00, euro creştea pentru decembrie la 4,3059 iar pentru martie la 4,33 lei. Cursul dolarului cobora de la 3,1451 la 3,1346 lei, însă francul creştea de la 3,5589 la 3,5631 lei. În regiune, euro atingea ieri un maxim de 4,356 zloţi, respectiv de 287,6 forinţi. Pe pieţele internaţionale, euro urca de la 1,3592 la 1,3742 dolari, aceasta fiind o corecţie tehnică, după scăderea de luni la 1,3496 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,361-1,373 dolari, iar uncia de aur pe octombrie la 1.820,4-1.836,4 dolari şi pe decembrie la 1.825,9-1.838,3 dolari, în timp ce fixingul de dimineaţă de la Londra urca la 1.829, după scăderea de marţi la 1.806 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!