spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro revine pe creştere

    Euro revine pe creştere

    După scurta pauză de luni, când leul s-a apreciat în faţa principalelor valute, evoluţie pusă de dealerii bancari pe seama intervenţiilor indirecte ale BNR în piaţa valutară, ieri ne-am întors la tendinţa care s-a conturat în ultimele trei săptămâni, cea de scădere a monedei naţionale. Cursul euro a crescut de la 4,5178 la 4,5220 lei, valoare mai redusă totuşi cu circa un ban faţă de cea înregistrată în ultima şedinţă din septembrie, care a fost de 4,5331 lei. Volatilitatea şi volumul tranzacţiilor au fost reduse, fluctuaţiile euro rezumându-se la 4,52 – 5,5250, cotaţii care se înregistrau şi la ora 14:00. Cursul dolarului a urcat de la 3,4999 la 3,5016 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,7360 la 3,7380 lei. Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro, cea mai mare scădere înregistrând-o cea maghiară, din cauză dificultăţilor în încheierea unui nou acord cu FMI, ea coborând la 285,6 – 286,6 forinţi. Moneda poloneză cobora la 4,099 – 4,113 zloţi. Scăderea înregistrată de monedele din regiunea periferică zonei euro se datorează temerilor legate de situaţguvernul ia economiei spaniole, guvernul de la Madrid putând fi obligat să solicite în scurt timp ajutor financiar din partea UE. Perechea euro/dolar revenea ieri la pragul de 1,29 dolari, ea fluctuând între 1,2881 şi 1,2929 dolari, după ce luni scăzuse la aproape 1,28 dolari. Aprecierea euro se datorează poziţiilor de protecţie luate de investitori înainte de şedinţa de politică monetară a BCE care se va desfăşura mâine. În piaţa la termen de la Sibiu euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,28850 – 1,2934 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.777,1 – 1.778,4 iar pe decembrie la 1.780 – 1.788,3 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: