spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro s-a depreciat la început de săptămână

    Euro s-a depreciat la început de săptămână

    „Rezolvarea” rapidă a crizei politice din Rusia, provocată de rebeliunea armată de la sfârșitul săptămânii trecute, care a durat circa 24 de ore, a avut ca efect creșterea plasamentelor în monede de la marginea zonei euro, unde dobânzile sunt mai mari.

    Media euro s-a depreciat de la 4,9561 la 4,9556 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,951 – 4,956 lei și nu s-au observat mișcări ale cursului înainte de stabilirea acestuia de către BNR.

    Piața monetară a continuat să fie stabilă. Singura surpriză a venit din partea indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut, după mai mult de o lună, de la 6,55 la 6,54%, cea mai mică valoare începând cu data de 1 iulie 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%.

    Estimarea făcută de Bundesbank, banca centrală a Germaniei, conform căreia economia țării va ieși din recesiune la sfârșitul lui iunie și că va exista chiar o ușoară creștere în trimestrul al doilea, a avut un efect pozitiv asupra monedei unice, care s-a apreciat la începutul săptămânii la 1,0887 – 1,0912 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5645 la 4,5473 lei.

    Creșterea cererii de monedă elvețiană, considerată drept un activ sigur în perioadele tulburi, a apreciat-o față de euro, iar cursul ei a urcat la 5,0840 lei. În schimb, media lirei sterline a scăzut la 5,7889 lei, dar se anticipează o apreciere a acesteia în următoarele zile.

    Prețul gramului de aur a crescut la 282,1301 lei, urmare a aprecierii metalului galben, considerat drept un „refugiu sigur”, la 1.922 – 1.935 dolari/uncie, evoluție determinată preocupările geopolitice care au în centrul atenției evenimentele recente din Rusia.

    În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 369,36 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,4297 zloți/euro.

    Investitorii din piața cripto erau prudenți iar monedele digitale își consolidau creșterile de la finalul săptămânii trecute, când bitcoin a atins un maxim al ultimei luni de 31.039 dolari iar ether a urcat până la 1.929 dolari. Luni, bitcoin fluctua între 30.028 și 30.560 dolari iar ether se mișca în culoarul 1.869 – 1.905 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile luni, până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: