spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a scăzut cu jumătate de ban

    Euro a scăzut cu jumătate de ban

    Pieţele financiare nu mai răspund emoţional la evenimentele sângeroase, precum atentatele islamice de la Bruxelles. Acest lucru a fost evident ieri, la o zi după atentatele din capitala Belgiei. Euro a avut doar o uşoară scădere faţă de dolar. Mult mai afectată a fost lira sterlină, scăderea fid pusă pe seama unei eventuale ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) în urma referendumului care se va desfăşura în 23 iunie. Astfel, cursul lirei a scăzut de la 5,6863 la 5,6551 lei, mai jos cu peste şapte bani faţă de finalul săptămânii trecute.

    Cursul euro a scăzut de la 4,4694 la 4,4641 lei. Aprecierea leului s-ar datora, în opinia analiştilor, faptului că pieţele aşteaptă răspunsurile pe termen lung ale UE în privinţa luptei antiteroriste. Piaţa s-a deschis la 4,47 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de marţi, iar cotaţiile au scăzut până la 4,4630 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4630 – 4,4660 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,9848 la 3,9876 lei, mai sus cu aproape 3,6 bani faţă de acum o săptămână. Cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 3,979 şi 3,9990 lei. Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,089 şi 1,092 franci/euro, a scăzut de la 4,1053, maximul ultimelor trei săptămâni, la 4,0970 lei. În regiune, moneda poloneză se aprecia faţă de euro la 4,251 – 4,261 zloţi. În schimb cea maghiară se deprecia la 311,5 – 313,6 forinţi. Reamintim, că banca centrală a Ungariei a anunţat că doreşte să stopeze aprecierea forintului, prin scăderea dobânzilor. Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,1181 şi 1,1218 dolari, mai jos cu circa un cent american faţă de începutul săptămânii. Moneda unică a fost afectată de publicarea unor date economice care indică fragilitatea creşterii din zona euro.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: