spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro se menţine peste 4,49 lei

    Euro se menţine peste 4,49 lei

    Poziţiile de „apărare” luate de investitori pe pieţele internaţionale, înainte de întâlnirea Consiliului Guvernatorilor BCE, care se va desfăşura astăzi, au condus la scăderea euro, implicit la creşterea aversiunii faţă de risc, ceea ce a provocat deprecierea monedelor din regiune. Cursul euro a urcat ieri de la 4,4907 la 4,4940 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat la 4,4870 – 4,49 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marţi. Presiunea pe cumpărarea de valută a urcat cotaţiile până la un maxim de 4,5050 lei, pentru ca apoi euro să revină treptat spre valorile de la deschidere, la ora 14:00 tranzacţiile realizându-se la 4,49 – 4,4940 lei. Menţinerea euro în jurul valorii de 4,5 lei s-a simplificat, după ce Trezoreria a anunţat că a reuşit să se împrumute marţi de pe pieţele internaţionale cu 750 milioane euro, la un randament de 5,1%, prin redeschiderea unei emisiuni cu scadenţa în 2018. Dobânda este în scădere faţă de anul trecut, când au fost plasate obligaţiuni în valoarea de 1,5 miliarde euro la un randament de 5,25%. Reamintim că Finanţele s-au împrumutat pe piaţa americană, la începutul anului, cu 2,25 miliarde dolari. Cursul dolarului urca ieri cu doi bani, de la 3,5635 la 3,5837 lei, iar francul elveţian creştea de la 3,7391 la 3,7402 lei. În regiune, moneda poloneză cobora faţă de euro la 4,194 – 4,217 zloţi, iar cea maghiară la 284,4 – 285,7 forinţi. Perechea euro/dolar scădea ieri sub pragul de 1,26, peste care s-a menţinut timp de 3 şedinţe, la 1,2503 – 1,2568 dolari. Scăderea euro este o măsură de protecţie luată de investitori, înainte de a afla amănunte referitoare la planului privind achiziţiile de obligaţiuni suverane ale statelor aflate în dificultate, în special Spania şi Italia. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa lunară la 1,1503 – 1,2574, respectiv la 1,2515 – 1,2560 dolari pe decembrie. Uncia de aur cobora pentru octombrie la 1.687,5 – 1.691 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: