spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro testează din nou pragul de 4,42 lei

    Euro testează din nou pragul de 4,42 lei

    După uşoara apreciere de luni, ieri cursul euro a urcat de la 4,4143 la 4,4179 lei, odată cu revenirea în piaţă a investitorilor care s-au aflat în mini-vacanţa prilejuită de celebrarea Paştelui de către catolici. Piaţa valutară s-a deschis în jurul nivelului de 4,4150 lei, valoare apropiată de cea de la închiderea de luni. Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4120 şi un maxim de 4,42 lei, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,4150 – 4,4180 lei. Cursul dolarului american a coborât de la maximul anului de 3,4440 la 3,4398 lei, în timp ce francul elveţian a crescut de la 3,6282 la 3,6372 lei, semn că pe pieţele internaţionale încrederea în euro se află în regres. În regiune, monedele aveau evoluţii mixte, după două sesiuni în care pieţele au fost închise cu prilejul sărbătorii Paştelui de către catolici. Moneda poloneză se tranzacţiona între 4,172 şi 4,186 zloţi iar cea maghiară cobora la 301,4 – 304,3 forinţi. Perechea euro/dolar avea o evoluţie stabilă, peste pragul de 1,28 dolari, tranzacţiile realizându-se între 1,2825 şi 1,2872 dolari. Investitorii erau prudenţi, ei privind către zona euro, acolo unde criza finanţelor din Cipru dă fiori iar în Italia nu a fost rezolvat impasul politic, provocat de rezultatul indecis al alegerilor parlamentare de la finalul lui februarie. Prudenţa a fost impusă şi de faptul că mâine va avea loc şedinţa lunară a conducerii BCE, unde se va pune în discuţie dobânda de politică moneară, care se află, în prezent, la minimul istoric de 0,75%. Pe de altă parte, anunţul că activitatea industrială din SUA a încetinit în martie, a avut efect negativ asupra dolarului, pieţele aşteptând ca Fed să continue programul de injecţie de „bani noi” în economia americană.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: