spot_img
10.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEconomicFrancul elveţian a crescut cu aproape doi bani

    Francul elveţian a crescut cu aproape doi bani

    Singurul eveniment important pentru leu din şedinţa de ieri a pieţei valutare a fost reprezentat de creşterea cursului francului elveţian. Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,087 – 1,091 franci/euro, a urcat de la 4,0422 la 4,0606 lei. Cursul euro a stagnat, el fiind stabilit la 4,4167 lei, faţă de 4,4161 lei, acum două zile. De la începutul luni septembrie, volatilitatea raportului euro/leu se menţine în culoarul 4,41 – 4,43 lei.

    Şedinţa de ieri s-a deschis la un maxim de 4,4210 lei, nivel apropiat de cel care se înregistra marţi seară pe pieţele internaţionale, când monedele din regiune se depreciau, în condiţiile scăderii dolarului faţă de euro. Cotaţiile au scăzut apoi spre 4,4160 lei, tranzacţiile de la ora 14:00 realizându-se între 4,4140 şi 4,4170 lei. Evoluţia stabilă a leului se bazează pe doi factori importanţi. Primul este politica monetară a BNR, care practică una dintre cele mai ridicate dobânzi-cheie din UE, de 1,75%/an. La acesta se adaugă evoluţia pozitivă a economiei româneşti. Ieri, INS a confirmat creşterea PIB în trimestru al doilea, de 0,1% faţă de primele trei luni ale acestui an, iar creşterea semestrială a fost de 3,8%, comparativ cu prima jumătate a anului trecut. De altfel, FMI a majorat recent prognoza sa referitoare la creştere economică a României din acest an, de la 2,7%, nivel estimat în aprilie la 3,4%. În luna mai, Comisia Europeană anticipa entru 2015 o creştere economică de 2,8%. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9377 la 3,9370 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 3,914 şi 3,936 lei. Monedele din regiune aveau o evoluţie apreciativă faţă de euro.Cea poloneză se întărea de la 4,242 la 4,219 zloţi iar cea naghiară de la 311,9 la 310,9 forinţi. Perechea euro/dolar îşi continua evoluţia apreciativă începută marţi seară, şi creştea la 1,1222 – 1,1284 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: