spot_img
11.1 C
Târgu Jiu
luni, februarie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicGabriel Giorgi nu știe dacă îndeplinește condițiile pentru a intra în directoratul...

    Gabriel Giorgi nu știe dacă îndeplinește condițiile pentru a intra în directoratul CEO

    giorgiGabriel Giorgi dorește să se înscrie la concursul pentru ocuparea unui loc în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cu toate că o firmă din Ploiești a fost angajată să facă selecția. El va candida pentru unul din cele două locuri vacante: cel de director financiar sau pe cel de director al Direcției Energie. „O să mă înscriu și eu la concurs, dacă o să îndeplinesc condițiile care vor fi solicitate. Nu știu ce cerințe vor fi. Dacă se solicită o specializare în economie, atunci nu o să pot participa. Eu sunt, la bază, inginer. Este normal să fie o luptă pentru cele două posturi și este o mândrie să faci parte din conducerea acestei unități”.

    Vîlceanu: „Nu este calificat pentru a ocupa niciunul dintre cele două posturi”

    Dan Vîlceanu spune că postul va fi ocupat pe criterii politice, iar Giorgi îndeplinește toate condițiile pentru a fi instalat: „Întotdeauna, posturile au fost ocupate politic. Și Ciurel a ocupat postul tot politic, deşi selecţia a fost făcută de o firmă germană. Se poate considera director. Eu cred că discuțiile sunt făcute. Eu cred că nu este calificat pentru a ocupa niciunul dintre cele două posturi”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: