spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicGolea vrea salarii mărite pentru mineri

    Golea vrea salarii mărite pentru mineri

    Liderul de sindicat de la Minerul Rovinari-Pinoasa, Marin Golea, a primit promisiuni de la reprezentanţii Ministerului Finanţelor cu privire la urgentarea aprobării bugetului CE Rovinari pe acest an. Pentru următoarea perioadă, Golea doreşte să reia discuţiile pe marginea unei creşteri salariale, acesta nemaidorind să susţină programul de restructurare.

    Reprezentantul minerilor din cadrul CE Rovinari, Marin Golea, consideră că neaprobarea bugetului pe acest an nu face altceva decât să creeze nemulţumiri în rândul salariaţilor, fapt ce a fost explicat de altfel şi reprezentanţilor Ministerului Finanţelor. „Ne afectează neaprobarea bugetului iar celor de la Ministerul Finanţelor le-am explicat. Se pare că au înţeles că nu mai trebuie să taie din cheltuielile prevăzute în bugetul pe acest an”, a declarat Marin Golea.

    Creşteri salariale de 5-6%

    După un an 2011 cu o productivitate bună şi cu profit asemănător, preşedintele Sindicatului Minerul Rovinari-Pinoasa este decis ca pe parcursul acestei săptămâni să înceapă negocierea salarială. „Dacă luăm în calcul inflaţia, cred că se va ajunge la o creştere salarială de 5-6%, în condiţiile în care avem preconizată şi o creştere de productivitate de 11-13% în acest an”, a mai precizat Marin Golea. Conform promisiunilor primite de la Ministerul Finanţelor sunt şanse mari ca la următoarea şedinţă de Guvern, bugetul CE Rovinari pe anul 2012 să fie aprobat.

    Fără restructurări

    În ceea ce priveşte programul de restructurare, aprobarea bugetului nu va duce la continuarea acestei acţiuni. În acest sens, Golea a declarat că nu va mai susţine o continuare a programului de restructurare. „Am renunţat la acest program de restructurare. Ordonanţa privind venitul de completare nu a ieşit şi acum când se înfiinţează CE Oltenia este greu să renunţăm la oameni cu experienţă, pentru că durează mult până îţi formezi un specialist”, a mai spus liderul minerilor din CE Rovinari. Fiind liderul unui sindicat reprezentativ în termocentrală, Marin Golea a accentuat că „nu voi fi de acord cu restructurările. Dacă se vor face de administraţie, sunt prevederi în contractul colectiv de muncă şi salariatul trebuie să-şi primească drepturile”. Cât priveşte cele 30 de angajări, acestea vor avea loc imediat ce va fi aprobat bugetul.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: