spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicGrupul de 500 MW, construit de chinezi?

    Grupul de 500 MW, construit de chinezi?

    Comisia constituită la nivelul Ministerului Economiei s-a întrunit pentru desemnarea investitorului străin ce va încheia parteneriatul public-privat la CE Rovinari, în vederea construirii grupului energetic de minim 500 de MW. Deşi nu se doreşte a se divulga informaţii cu privire la investitorul ales, se pare totuşi că reprezentanţii companiei din China au depus oferta cea mai bună. Surse din termocentrală au precizat că reprezentanţii comisiei au desemnat firma câştigătoare, însă, numele acestuia va fi făcut public doar după ce Consiliul de Administraţie va aproba investitorul. Companiile Marubeni Corporation din Japonia şi China Huadian Engineering au depus oferte la Complexul Energetic Rovinari pentru construirea unui bloc nou energetic, ce va fi realizat în locul grupurilor 1 şi 2 care, în prezent, sunt dezafectate. Cu încă un grup de minim 500 MW şi alte patru grupuri de 330 MW, producţia de cărbune necesară funcţionării acestor coloşi se va ridica în următorii ani la 15 milioane tone/an, în condiţiile în care acum este de şapte milioane tone /an. Pe lângă construirea în sine a grupului, societatea mixtă va trebui să monteze şi instalaţia de desulfurare şi cea de captare-stocare a carbonului. Cu o tehnologie de ultimă generaţie cu randament şi performanţă se estimează că noul grup energetic va avea o durată de viaţă de 30-40 de ani. Cât priveşte partea socială, se consideră că odată cu punerea în funcţiune a acestui nou grup energetic se vor crea aproximativ 400 de locuri de muncă în judeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: