spot_img
Altele
    AcasăEconomicGumă de mestecat la UM Sadu

    Gumă de mestecat la UM Sadu

    Majoritatea salariaţilor de la UM Sadu au renunţat la viciul fumatului, în timpul programului de lucru, nu pentru că ar vrea să facă economie la bugetul personal sau pentru că ar dori să-şi protejeze sănătate, ci pentru că aşa li s-a impus. Decizia a fost luată, după ce în urma exploziei produse la uzina de armament, una din măsurile impuse de Inspecţia Muncii a fost aceea a restricţionării fumatului în unitate. Ca o soluţie, pentru a rezista tentaţiei, salariaţii fumătorii au apelat la guma de mestecat.

    Printre măsurile impuse de Inspecţia Muncii, la finalul anchetei efectuate pe marginea exploziei produse la UM Sadu a fost şi aceea de interzicere a fumatului în incinta uzinei de armament. Măsura impusă de inspectorii de muncă nu a fost pe placul salariaţilor şi a conducerii uzinei, cu atât mai mult cu cât în toate sectoarele din unitate sunt prevăzute locuri special amenajate, pentru fumători. În aceste condiţii, conducerea UM Sadu a contestat decizia la Inspecţia Muncii Bucureşti. „Uzina respectă decizia Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM), dar probabil că dânşii au înţeles că probleme există în întreaga unitate. Într-adevăr fumatul este interzis doar la Secţia Pirotehnie, unde este normal. Dar avem locuri special amenajate pentru fumat”, a precizat directorul Lorin Boian. Conducerea unităţii a precizat că a fost nevoită să dea decizia de interzicere a fumatului, de respectare a măsurii ITM, pentru că în caz contrar, dacă un salariat ar fi fost găsind fumând, Uzina Mecanică Sadu ar fi fost sancţionată.

    Gumă de mestecat, în loc de ţigări

    Până la obţinerea unei soluţii favorabile, la contestaţia depusă, salariaţii încearcă să reziste tentaţiei fumatului. Cum se putea mai simplu decât înlocuind ţigările cu gumă de mestecat. Acest lucru este însă valabil pentru cei care nu sunt fumători înrăiţi. „Cei care fumează de ani buni de zile fac şi ei economie, fumând doar în pauza de masă, la intrarea şi la ieşirea din schimb”, a mai precizat directorul Boian. Cu alte cuvinte, salariaţii care nu se pot lăsa de fumat în timpul programului de lucru fac în aşa fel încât în pauza de masă dau fuga până la poarta unităţii pentru „a-şi satisface” acest viciu. În ceea ce priveşte conducerea UM Sadu, cu excepţia directorului economic, care nu are acest viciu, mai toate persoanele s-au apucat de mestecat gumă, pentru a rezista tentaţiei şi pentru a rezolva problemele cu calmitate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: