spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicHostelul Energeticianul, modernizat de CE Oltenia

    Hostelul Energeticianul, modernizat de CE Oltenia

    Actuala conducere are planuri mari cu privire la clădirea pe care o are în administrare, Hostelul Energeticianul, care aşa cum se ştie funcţionează în pierdere de ani buni de zile. În conferinţa de presă organizată, directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel a declarat că imobilul va intra într-un amplu proces de modernizare şi asta ca urmare a faptului că poate deveni un hotel ce va aduce profit . „Are una din cele mai bune locaţii din judeţ, este situat pe axa Brâncuşi într-o zonă liniştită”, a spus Laurenţiu Ciurel , directorul CE Oltenia. În prezent , situaţia prin care trece Hostelul Energeticianul se pare că este alta şi asta ca urmare a faptului că imobilul înregistrează un grad de ocupare, fapt ce nu poate indica încă o închidere a anului pe profit. În ceea ce priveşte planurile de viitor ale conducerii CE Oltenia legate de acest imobil, Ciurel a declarat că se vor face modernizări. „Îl vom renova, moderniza, îl facem hotel iar cele 20 de camere o să producă bani”. Şeful companiei a precizat că deja hostelul a beneficiat de o primă investiţie de modernizare, aceasta realizându-se la bucătărie, segment ce deţine cea mai modernă linie de producere a mâncării din Târgu-Jiu. La viitorul hotel vor putea fi cazaţi turiştii, dar şi delegaţiile venite în interes de serviciu la CE Oltenia sau în alte scopuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: